Boli de piele

Actiunea factorilor etiologici asupra tesutului epitelial se poate produce uneori, direct, nemijlocit, insa in marea majoritate a cazurilor ea se produce indirect, prin intermediul sistemului nervos, pe cale reflexa, sau prin fenomene de alergie sau asemanatoare alergiei. Chiar si in cazurile unde leziunea pare sa se produca prin actiunea directa, in realitate intervine concomitent si in masura mai importanta reactivitatea indirecta. 

Unii agenti din mediul extern au o actiune obligatorie directa si nemijlocita asupra tegumentului, legata de faptul ca sunt caustici, toxici sau actioneaza fizic. Astfel acizii si bazele concentrate, unele saruri minerale, caldura inalta, frigul intens si prelungit, provoaca obligatoriu arsuri chimice sau fizice, excoriatii, dermite acute. Mecanismul de producere a acestor leziuni este fizico-chimic, prin coagularea sau modificarea albuminelor cutanate, sau mecanic, prin inlaturarea unor straturi celulare. 

Concomitent cu actiunea directa intervine asa cum am precizat actiunea indirecta, reflexa. Exteroceptorii anunta scoatei excitatia puternica produsa de acesti agenti, ca si modificarile morfo-fizico-chimice ale tegumentului, provoaca reflexe care antreneza reactivitatea intregului organism. De aici inainte dezvoltarea si evolutia leziunilor sunt determinate de reactivitatea organismului. 

Actiunea microbilor si parazitilor asupra pielii este inhibata intr-un prim stadiu de proprietatile pielii de care am vorbit in capitolele anterioare. Daca apararea pielii este depasita, intervine reactivitatea intregului organism. De aceea aspectul, gravitatea si evolutia leziunilor sunt in legatura cu starea intregului organism, cu reactiile acestuia, cu modificarea reactivitatii fata de agentul respectiv. 

In majoritatea cazurilor, factorii cauzali actioneaza indirect pe cale reflexa, prin alergie. 

Intoxicatiile se caracterizeaza prin actiunea cauzei precise, prin faptul ca accidentele care apar la aceasi doza de toxice, sunt adesea aproape identice la toti indivizii, sunt in legatura directa cu toxicul respectiv. Astfel dupa o cantitate precisa toxica de mercur, toti indivizii fac aceleasi leziuni: digestive, renale, cutanate. Reactivitatea organismului trece pe planul al doilea. 

Manifestarile alergice sau de intoleranta sunt legate in primul rand de reactivitatea organismului. Cauza este un elergen, un reactogen oarecare netoxic, care la majoritatea indivizilor nu produce nici o manifestare morbida. O data aparute aceste accidente ele sunt diferite la diversi bolnavi, pentru aceeasi cauza. Astfel unii fac la nivelul pielii urticarie, prurigo, dermato-epidermite, reactii nodulare, altii au manifestari izolate sau concomitente la nivelul organelor interne (gastrite, hepatite, nefrite, crize de astm, etc), sau la nivelul vaselor (purpura capilarite necrozante) 

De remarcat este importanta tulburarilor nervoase in cursul dermatozelor. S-a vazut ca eczemele, urticariile, pruritul, psoriazisul, etc, apar sau se agraveaza in caz de suparari, oboseli nervoase, stari emotive. Tot astfel s-a remarcat simetria frecventa a leziunilor, ca si modificarile tegumentului in caz de leziuni nervoase centrale sau periferice. Experimental s-a aratat ca in cursul nevrozelor provocate la caini se observa eczeme, ulceratii, infectii cutanate, caderea parului, manifestari care nu se vindeca decat o data cu vindecarea nevrozei. 

O alta observatie este reactivitatea diferita a pielii fata de diversi factori din mediul extern. S-a dovedit ca fata de unii agenti externi, alimente, medicamente, substante intalnite in exercitarea profesiei, cosmetice sau vestimentare, diferiti indivizi nu reactioneaza la fel. La unele persoane nu se produce nici o reactie din partea tegumentului; altele, dimpotriva fac eruptii de tip analog, sau diferit; unii indivizi nu tolereaza la inceput contactul cu substanta respectiva, altii o suporta la un prim contact, insa la urmatoarea sau urmatoarele atingeri fac eruptii cutanate mai mult sau mai putin intense, trecatoare, sau prelungite. 

Alergia cuprinde modificarile reactiilor organismului fata de substantele straine, vii sau chimice. Aceasta reactie modificata poate fi mai intensa, slaba sau nula. In practica se inteleg prin manifestari alergice indeosebi cele mai intense. Faptul esential in alergie este ca modificarea reactiei se produce dupa unul sau mai multe contacte prealabile cu substanta respectiva. In mod obisnuit se mai intrebuinteaza si termenii sensibilitate, hipersensibilitate, hiperalergie. 

Exista doua mari conditii de aparitie a alergiei: 

In unele infectii, in unele micoze, alergia apare la toti indivizii supusi infectiei sau parazitozei si se poate numi alergie colectiva. 

Mult mai interesanta pentru dermatologie este alergia individuala, care se intalneste la unele persoane fata de un alergen oarecare. Aceasta alergie individuala, inteleasa ca o reactie marita, a mai fost numita si intoleranta. 

Alergia se poate pune in evidenta de cele mai multe ori prin teste cutanate. 

Paraalergia este aparitia unei reactii cutanate pozitive fata de o infectie, in cursul unei alte infectii (de pilda vaccinare) 

Metaalergia este redesteptarea sau intensificarea unei reactii vechi cutanate, sau a unei leziuni, sub influenta actiunii unei alte substante. De exemplu un bolnav a avut o eruptie provocata de contactul cu un sporii unui mecegai. Cu ocazia ingestiei unui aliment sau medicament, reapare leziunea anterioara, la acelasi nivel. 

Explicatia clasica a alergiei se poate rezuma in felul urmator: alergenul, antigenul sau reactogenul o data patruns in organism, provoaca formarea unor anticorpi. La o noua introducere a antigenului (in general dupa patrunderi repetate), anticorpii formati anterior se combina cu antigenul si se produce astfel conflictul, complexul sau reactia antigen-anticorp, care sta la baza manifestarilor alergice. 

Alergenele sau antigenele sunt in marea majoritate proteine cu molecula mare, care au si grupari aromatice in componenta lor. Unele substante polizaharidice ar putea avea de asemenea proprietati antigenice. Exista insa si substante semiantigenice, care insa nu au proprietati antigenice complete, in sensul ca ele nu pot provoca producerea de anticorpi. Ele se numesc haptene. 

Pentru a avea aceasta calitate, trebuie sa se fixeze de o molecula protidica indiferenta si atunci ele devin antigene complete. Anticorpii formati fata de aceste antigene(haptena+molecula protidica), reactioneaza in prezenta haptenei respective in acelasi fel cum anticorpii formati fata de antigene complete reactioneaza in prezenta antigenelor respective. 

Anticorpii se formeaza in tesutul reticulo-histocitar, in limfocite. Din punct de vedere chimic, anticorpii sunt niste globuline. Unele teorii explica formarea lor in prezenta antigenului, altele admit posibilitatea probabila a formarii lor ulterioare chiar in lipsa antigenului. Trebuie subliniat ca in fenomenul respectiv intervine si sistemul nervos. Astfel prezenta unor globuline modificate este semnalata scoartei prin chemo receptori, iar scoata adaptandu-se necesitatii de formare a unor astfel de globuline, modifica metabolismul prin influxuri aferente. Se poate vedea ca si excitarea directa a receptorilor de catre antigen, poate duce la formarea de anticorpi. 

O data formati acesti anticorpi raman uneori in circulatie, (alergie umorala), dand nastere in caz de reintroducere a antigenului la fenomene alergice generale. Alteori anticorpii se fixeaza pe anumite celule (alergie celulara) sau tesuturi unde la reintroducerea antigenului se va produce reactia. Aceste celule, tesuturi, organe de soc, sunt in dermatologie epidermul. De ceea anticorpii pot fi pusi in evidenta prin diferite teste cutanate. 

Conflictul, socul, reactia antigen-anticorp duc la punerea in libertate la acest nivel a unor mediatori chimici, histamina, acitilcolina si heparina. Aceste substante produse in epiderma actioneaza fie direct fie prin intermediul sistemului nervos ceea ce duce la aparitia fenomenelor clinice alergice. 

Ceaiul Alergiplant prin compozitia sa a fost proiectat tocmai pentru a interveni in intimitatea fenomenelor si a reusi sa contracareze conflictul dintre antigen -anticorp si astfel sa se evite manifestarea alergica. 

Rolul sistemului nervos in fenomenele patologice cutanate 

Cercetatotii au demonstrat rolul sistemului nervos in producerea anticorpilor in bolile infectioase prin aceea ca antigenele excita terminatiile nervoase periferice, cele vasculare si chiar direct sistemul nervos central, si ca pe cale reflexa se pot forma anticorpi cu sau fara actiune concomitenta a antigenelor asupra tesuturilor formatoare de anticorpi. Alergia si imunitatea sunt in stransa legatura cu sistemul nervos, iar fenomenele umorale sunt unele din manifestarile acestora. 

Fenomenele alergice sunt interpretate prin prisma faptului ca excitantii slabi produc reactii puternice, dozele mici produc sensibilizarea cu excitabilitate crescuta. O data focarul patologic constituit pe scoarta si pe piele, el este reactivat de doze mici, de excitatii slabe. 

Rolul reflexelor conditionate 

Acest rol al reflexelor conditionate in producerea si recidivarea unor leziuni cutanate, de tip alergic sau nu, este evident. Reproducerea conditiilor in care a actionat o substanta cu actiune obligatorie provoaca reaparitia leziunilor, fara ca respectiva substanta sa mai intervina. In conditiile obisnuite, multi excitanti din mediul extern si intern produc excitatii slabe care nu par sa dea nastere la raspunsuri reflexe. Acestea se pot insuma si deveni active, ele pot coincide in timp cu excitanti care produc leziuni cutanate in mod obligatoriu. Daca aceste coincidente se repeta, sunt indeplinite conditiile ca excitatiile slabe sa devina excitanti conditionati, care sa reproduca leziunile, fara ca excitantul obisnuit, obligatoriu, sa mai intervina. Aceste cazuri sunt frecvente in conditiile de munca unde apar unele dermite profesionale prin excitanti obligatorii. 

In legatura cu tipul de sistem nervos, acesti excitanti conditionati actioneza mai mult sau mai putin intens si un timp mai scurt sau mai indelungat.  Chiar si in micozele cutanate, rolul sistemului nervos si al reactivitatii intregului organism este foarte important. Microbii, parazitii prin prezenta lor, prin secretiile si toxinele lor, excita exteroceptorii, care transmit scoartei excitatia. Focarul de excitatie cortical trimite pe cale reflexa incitatii aferente care provoaca reactia cutanata si mai tarziu prin fenomene compensatoare, revenirea la normal. Daca focarul cortical de excitatie este puternic, leziunea nu se vindeca chiar daca am aplicat un tratament local energic, antiinfectios sau antiparazitar. In acest caz trebuie tratata tulburarea centrala, corticala. 

In acest capitol voi prezenta cateva lucruri de care trebuie sa tinem cont cand devenim pacienti cu probleme dermatologice si sa eliminam din gandirea noastra, faptul ca stim ce avem pentru ca am mai vazut la cineva, sau am citit intr-o carte despre problema respectiva. 

Cunoscand procesele fiziopatologice care se petrec in pielea bolnava si leziunile elementare, precum si dinamica formarii lor, se va putea analiza cu usurinta aceste procese in cadrul dermatozelor si se va putea fixa un diagnostic dermatologic. 

Analiza amanuntita a proceselor cutanate patologice impune o investigatie minuntioasa a bolnavului, a manifestarilor lui, a starii lui generale, inclusiv a sistemului sau nervos si a mediului in care traieste. 

Examinarea bolnavului tebuie sa se faca intr-un mediu potrivit. Camera in care se face examinarea va avea o temperatura optima de 18-20grade. Sunt bine cunoscute influenta frigului, a caldurii si reactiile fiziologice produse de factorii termici, de care trebuie sa se tina seama. 

Lumina la care se face examinarea trebuie sa fie si ea potrivita. Lumina naturala este cea mai buna. Lumina solara directa nu este potrivita, ea putand schimba aspectul leziunilor. Cand lumina naturala nu este propice, se va folosi lumina artificiala. La examinarea parului se va folosi lumina Wood, care prin fosforescenta sa, ofera detalii importante in stabilirea alterarilor suferite de perii infectati cu paraziti. 

Prin interogarea bolnavului se vor aduna o serie de date necesare si folositoare in legatura cu afectiunea bolnavului, cu trecutul lui patologic si cu influentele mediului extern in care bolnavul traieste si isi exercita profesia. 

Orientarea generala asupra bolii se face cu scopul de a cunoaste motivele pentru care pacientul a venit la medic. 

Istoricul bolii este necesar pentru a se cunoaste data cand s-a declansat boala, circumstantele in care a aparut, legatura cu vre-o cauza pe care bolnavul o poate stabili, precum si daca membrii familiei lui atat pe ramura ascendenta, cat si descendenta au suferit de o boala asemanatoare sau daca mediul in care bolnavul traieste sau lucreza, exista si altii care sufera de aceeasi boala. 

De asemenea este necesar sa se stabileasca evolutia bolii de la aparitia primelor simptome pana la data examinarii, precum si eventualele tratamente facute si efectele acestora. 

Anamneza va cuprinde varsta si sexul bolnavului, profesia lui, conditiile de munca, starea materiala, conditiile de locuit, igiena locuintei, alimentatia, viata sexuala, boli anterioare, eventuale analize de laborator, antecedente familiale. Toate aceste elemente contribuie la stabilirea corecta a diagnosticului. De multe ori este necesar sa se studieze amanuntit personalitatea bolnavului, sa se determine tipul sistemului sau nervos, sa se descopere toate influentele nocive exercitate asupra sistemului sau nervos. Trebuie determinat eventuale traumatisme fizice si psihice suferite, felul cum adoarme si se trezeste bolnavul; eventuale emotii intense si indelungate si alte boli care pot compromite starea generala prin excitatiile exercitate asupra scoartei cerebrale. 

Este necesar sa se determine caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central(excitatia, inhibitia, mobilitatea) 

Abia dupa ce s-au stabilit aceste informatii se poate trece la examenul obiectiv, examen care intereseaza in primul rand pielea bolnavului pentru a preciza toate particularitatile eruptiei cutanate. 

Inspectia vizuala permite precizarea formei, repartizarii culorii eruptiei, precum si alte particularitati. Palpatia ofera date asupra consistentei eruptiei si asupra sediului ei in straturile pielii, precum si asupra tulburarilor senzitive si termice. 

Examenul general al pielii trebuie sa precizeze daca pielea este supla, sau rugoasa, umeda, grasa sau uscata, daca pielea a suferit cicatrice, pigmentatii. 

Distributia eruptiilor poate interesa, deoarece exista eruptii generalizate(pe toata suprafata corpului), eruptii localizate pe anumite regiuni (localizarea de predilectie), care poate fi simetrica(psoriazis)sau asimetrica. 

Analiza anatomo-clinica consta in precizarea leziunilor din care se compune eruptia. 

Dupa analiza minuntioasa a eruptiei cutanate, trebuie urmat examenul organelor interne. Pielea nu trebuie considerata ca un organ izolat, ea se gaseste in interdependenta intima cu organismul intreg. Orice tulburare a organelor interne exercita prin scoarta cerebrala o influenta asupra tuturor sistemelor si aparatelor, implicit asupra pielii. Multe din eruptiile cutanate sunt manifestari morbide produse de suferinta organelor digestive, circulatoare, respiratoare, uro- genitale, a sistemului neurovegetativ si endocrin. 

Examenul trebuie sa fie total, privind organismul ca un tot unitar, ca o unitate inseparabila. 

Examenul de laborator, examenul citologic, histopatologic, reactivitatea cutanata, au de asemenea o importanta deosebita in diagnosticul dermatozelor.  Prin urmare fixarea diagnosticului va rezulta din analiza si sinteza tuturor datelor referitoare la afectiunea respectiva si este bine sa se evite fixarea diagnosticului dintr-o singura privire, metoda care poate duce la erori neintentionate. 

Tratamentul dermatologic constituie una din cele mai importante probleme, care intereseaza atat pacientul cat si medicul dermatolog, deoarece ambii sunt interesati in a vindeca dermatoza in timpul cel mai scurt si de a preveni eventualele recidive. 

Tratamentul dermatozelor produse de factori etiologici cunoscuti nu ar trebui sa intampine dificultati, deoarece se cunosc multe substante care permit tratamenul cauzal. 

In cazurile dermatozelor de etiologie necunoscuta se intalnesc numeroase esecuri datorita neintelegerii faptelor patologice in ansamblul lor, neglijarii descoperirii legaturilor care exista intre organism si dermatoza respectiva si in special necunoasterii influentei pe care o are sistemul nervos in toate manifestarile morbide ale pielii si superficialitatii cu care se trateza aceasta problema importanta. 

Toate masurile terapeutice vor fi zadarnice daca nu se va stabili de la inceputul tratamentului rolul pe care il joaca sistemul nervos in patogenia dermatozei respective si rolul eventualelor tulburari patologice ale organelor interne, relatiile viscero-viscerale, viscero-corticale, care daca raman neinfluentate de tratament, vor da loc la recidive. 

Stabilirea unui tratament dermatologic rational se poate face numai dupa stabilirea perticularitatilor care pot influenta mersul procesului morbid. Aceste consideratii impun individualizarea tratamentului dermatologic, ceea ce practic inseamna stabilirea metodelor de tratament adecvate starii generale a organismului si starii locale a manifestarilor cutanate. Chiar in deplina cunostinta a acestor particularitati, tratamentul dermatologic necesita in majoritatea cazurilor timp si rabdare. In cursul tratamenului se pot ivi uneori o serie de incidente, datorate reactivitatii individuale si intolerantei, care pot face ca vindecarea sa se opreasca la un moment dat. De aceea tratamentul bolilor cutanate este cat se poate de delicat, el necesitand o experienta bogata, chiar si pentru medicul specialist, care se poate lovi uneori de dificultati greu de trecut. 

In general tratamentul dermatologic poate fi extern si intern. 

Tratamentul extern. 

Pentru tratamentul extern stau la dispozitie mijloace fizice si chimice. Mijloacele fizice se aplica ca atare, in timp ce intrebuintarea mijloacelor chimice in stare pura se face foarte rar. Aceste substante, in majoritatea cazurilor, se aplica prin metode speciale, ele fiind incorporate in diferite vehicule, care aplicate pe pielea bolnava isi exercita actiunea. Tratamentul extern poate fi medicamentos, hidro-mineral, fizioterapie, fitoterapie, balneoterapie. 

Cel mai important desigur este tratamentul medicamentos, medicamentele fiind constituite din doua componente: substanta chimica si vehiculul sau excipientul. 

Aceste componente se influenteaza reciproc, incat fara a lua in considerare concentratia medicamentului, aceeasi substanta chimica produce efecte diferite, dupa modul de aplicare. Acest fapt ofera posibilitati enorme, pe care medicul le poate folosi in actiunea terapeutica, acomodand modul de intrebuintare particularitatilor reactionale ale bolnavului. 

Formele medicamentoase. 

Se numesc excipienti diferite substante in care se incorporeaza medicamentul activ. Exista mai multe feluri de excipienti: 

1.Excipientii lichizi sunt apa, alcoolul, eterul, cloroformul, acetona, glicerina, uleiul, etc. 

Cand se prescrie un medicament in excipient lichid, se va tine seama de solubilitatea medicamentului in lichidul respectiv. Se va alege in general ca excipient lichid o substanta in care medicamentul activ se dizolva si in acelasi timp, se va tine seama si de efectele pe care urmarim a le obtine. 

O solutie apoasa nu actioneza profund, in comparatie cu o solutie in alcool, eter, etc, care dizolvand grasimea pielii, va actiona mai profund. De asemenea trebuie avut in vedere ca solutiile sa nu fie prea concentrate, deoarece ele pot avea o actiune caustica. Deoarece solutiile macereaza pielea si favorizeaza patrunderea microbilor si parazitilor patogeni, intrebuintarea lor va fi de scurta durata. 

Cand substanta activa nu este solubila, medicamentul se va prescrie sub forma de suspensie sau emulsie. 

Excipientii pulverulenti(pudrele),sunt substante pulverulente de origine minerala sau vegetala. 

Pudrele minerale, mai des intrebuintate, includ oxidul de zinc, talcul, carbonatul si subnitratul de bismut, carbonatul de magneziu, caolina. 

Pudrele vegetale sunt amidonul si carbunele vegetal. 

in pudre se pot incorpora substante active solide, bine pulverizate. Pudrele trebuie sa fie fine si neiritante. 

Excipientii grasi. 

Grasimile sunt de trei feluri: animale, vegetale, minerale. 

Excipientii grasi minerali pot fi solizi si lichizi. 

Untura de porc trebuie sa fie proaspata, fiindca rancezeste repede si devine prin aciditatea ei iritanta pentru piele. Pentru a preveni acest inconvenient se adauga 5% tinctura de benzoe. 

Lanolina este extrasa din lana de oaie. Este vascoasa, se intinde greu, incat se poate prescrie numai cu vaselina. Este higroscopica, incat permite incorporarea unei cantitati mari de apa, devenind moale. Ea patrunde prin epiderm mai greu, insa are avantajul ca nu se altereaza. In lanolina se pot incorpora si substante lichide. 

Cel mai intrebuintat excipient lichid este untura de peste. Aceasta are avantajul ca nu este iritant, patrunde usor prin epiderm si prin continutul bogat in vitamina A, acceleraza refacerea tesuturilor. Se aplica in prurituri rebele si in ulcere cronice, avand un efect epitelizant. 

Excipientii grasi vegetali sunt si ei lichizi, solizi. 

Uleiul de migdale dulci se pune in uleiurile folosite pentru par sau in uleiul protector impotriva insolatiei. Combinarea sa cu apa este contraindicata, deoarece se formeaza acid cianhidric, care este foarte toxic. 

Uleiul de masline este mult intrebuintat in cosmetica. 

Uleiul de ricin se intrebuinteaza in medicamentele uleioase folosite pentru ingrijirea parului. 

Uleiul de In se intrebuinteaza in arsuri. 

Uleiul de floarea soarelui este foarte intrebuintat si inlocuieste uleiurile precedente. 

Excipientii grasi minerali. 

Vaselina se extrage din petrol, fiind cel mai intrebuintat excipient. Are avantajul ca nu se altereaza, se intinde bine pe piele, nu este iritanta si patrunde usor in piele. Nu se amesteca cu apa. Ea se poate prescrie singura, sau in parti egale cu lanolina, in special cand trebuie incorporata si o substanta apoasa. 

Uleiul de parafina se foloseste in cremele grase, nu irita pielea, nu se altereaza.  

Medicamentele si actiunea lor. 

Numarul medicamentelor dermatologice este mare si nu pot fi insirate in intregime in aceasta lucrare. 

Dupa actiunea pe care o realizeaza substantele chimice inglobate, medicatia externa se imparte in felul urmator: 

1.Medicatia detersiva si calmanta. 

2.Medicatia antiseptica. 

3.Medicatia antiinfectioasa. 

4.Medicatia antiparazitara. 

5.Medicatia decapanta si keratolitica. 

6.Medicatia reductoare si sicativa. 

7.Medicatia antipruriginoasa. 

8.Medicatia excitanta si rubrefianta. 

9.Medicatia decoloranta. 

10. Medicatia caustica. 
 
 Medicatia detersiva si calmanta are ca scop curatirea eruptiilor cutanate de diferite formatii secundare. In scopul acesta se intrebuinteaza : aplicatii umede, pudre, mixturi, glicerolatii.  

Medicatia antiseptica se aplica in tratamentul piodermitelor stafilo-streptococice, in dermatozele impetiginizate si in alte dermatoze piococice. Ea poate folosi : lotiuni, badijonarea, colorantii, pomezile si pastele, pudrele antiseptice.  

Medicatia antiinfectioasa se bazeaza pe metodele biologice, prin care se incearca crearea imunitatii fata de diferiti agenti infectiosi. Local se aplica pomezi cu antibiotice, penicilina, sulfamida, etc.  

Medicatia antiparazitara. Tinctura de iod se poate intrebuinta in tricofitiile superficiale. Acidul salicilic, acidul benzoic se pot aplica in epidermomicoze.  

Medicatia decapanta si keratolitica urmareste exfolierea stratului cornos si indepartarea depozitelor formate de aceastea. In acest scop se poate intrebuinta sapunul alcalin cu care se spala regiunea afectata. Efecte decapante si keratolitice mai pronuntate are acidul salicilic, folosit pentru indepartarea scoamelor psoriazice.  

Medicatia reductoare, descongestionanta si sicativa are la baza preparatele cu substante avide de oxigen. Aceasta medicatie este in acelasi timp keratoplastica, descongestionanta si antipruriginoasa cat si desensibilizanta.  

Medicatia antipruriginoasa se foloseste la combaterea pruritului. Ea este paliativa. In bolile pruriginoase este important sa se cunoasca cauza pruritului. Aici intalnim lotiuni, bandijonari, pomezi, paste si mixturi. Toate formulele cu fenol, mentol, camfor sunt adesea iritante. Ele nu se vor intrebuinta decat in dermatozele cronice, rebele, neiritabile.  

Medicatia excitanta, rubefianta si revulsiva. In unele dermatoze se impune iritarea tegumentelor pentru excitarea terminatiilor nervoase, cu scopul de a provoca o reactie inflamatoare congestiva. In acest scop se folosesc tincturi alcoolice, cloroformate pe baza de camfor, iod si diversi acizi.  

Medicatia decoloranta este indicata in tratamentul hipercromiilor consecutive dermatozelor si hiperpigmentatiei in efelide, etc. Se folosesc lotiuni si pomezi, iar pentru calmarea iritatiei se prescrie o mixtura de agitat.  

Medicatia caustica se intrebuinteaza pentru a distruge, cauteriza anumite tesuturi. Se intrebuinteaza acidul fenic concentrat, clorura de zinc, acid salicilic, nitrat de argint, arsenic.  

In medicatia externa este bine sa se tina seama de urmatoarele considerente practice: 

Daca diagnosticul nu este fixat cu precizie, este bine ca tratamentul extern sa nu modifice tabloul clinic. 

In afectiunile inflamatoare tratamentul trebuie inceput cu medicatii neactive care pot duce uneori la vindecare sau permit sa se precizeze toleranta pielii. 

In momentul cand se schimba medicatia este bine sa se incerce efectul ei pe un teritoriu redus. Daca tratamentul este suportat, se va aplica pe toata suprafata eruptiei. 

Cand nu se poate decide pentru o metoda sau alta si cand eruptia este simetrica si intinsa, se poate incerca diferite metode de tratament pe diferite regiuni. 

Nu se va schimba prea des metoda initiala, ea fiind continuata un timp bine determinat pentru a ne convinge daca este eficace. 

Cand nici o metoda nu va da rezultate pozitive, se va examina situatia din nou, pentru a preciza daca bolnavul a executat exact ceea ce a prescris medicul, sau daca nu exista o reactivitate individuala sau factori microbieni care mentin starea morbida sau daca diagnosticul nu este gresit. 

Este recomandat ca in prescrierea medicamentelor sa se tina seama ca la teritorii mici sa se aplice 20-30 grame de pomezi, paste, etc, iar la teritorii mai mari, cantitatea poate ajunge pana la 100 de grame.  

Medicatia interna in dermatologie 

Mult timp medicatia interna in dermatologie se rezuma la iod, arsenic, mercur, sulf si calciu. Odata cu dezvoltarea fiziopatologiei, s-a insistat pe legatura dintre dermatoze si tulburarile sistemului nervos central si ale organelor interne. Multe medicatii interne sunt inca empirice, bazate pe supozitii ipotetice, dar pe viitor se va pune un accent deosebit pe legatura dintre dermatoze si bolile organelor interne. Conceptiile asupra efectelor diferitelor substante medicamentoase sunt privite sub influenta pe care o exercita sistemul nervos in mecanismul de vindecare. De altfel, chiar tratamentele locale pot produce unele reactii reflexe care contribuie la vindecarea procesului morbid. 

Diverse medicamente intrebuintate in combaterea tulburarilor metabolismului general, a tulburarilor gastro-intestinale, a tulburarilor privind sistemul endocrin, au dat rezultate spectaculoase si in combaterea unor afectiuni dermatologice. 

Alimentatia si regimul alimentar s-au dovedit ca nu sunt doar un factor adjuvant in dermatologie. S-au obtinut rezultate spectaculoase in tuberculoze cutanate si in toate dermatozele unde exista o retentie clorurata cu tendinta la formare de eczema. De asemenea s-a observat ca in dermatozele care au ca punct de plecare o tulburare gastro-intestinala, instituirea unui regim alimentar este o conditie indispensabila pentru obtinerea unor vindecari cat mai grabnice. 

In dermatozele pruriginoase, in toxidermiile alimentare este bine sa se evite in mod special bauturile spirtoase, cafeaua, ceaiul, ciocolata, carnea conservata, mezelurile, condimentele, branzeturile fermentate. 

Vaccinoterapia este indicata in piodermii, furunculoza, erizipel. 

Anatoxina stafilo-streptococica da si ea rezultate bune in stafilo-streptodermii.  Antibioticele pot fi folosite in erizipel, furunculoza si in infectii secundare din eczeme, arsuri, toxicodermii. 

Diferite cauze nocive, reprezentate prin agentii fizici, chimici, microbieni si necunoscuti, determina pe piele o serie de leziui anatomice. 

Aceste leziuni anatomice constituie propriu-zis fenomene de aparare fata de agentii nocivi externi si interni. Ele rezulta din procesele de aparare ale pielii, organ vital, inzestrat cu o mare capacitate de reactie. 

Modificarile morfologice ale celulelor sunt conditionate de mai multi factori si anume de actiunea factorului nociv exercitata asupra celulei si de reactia pe care o opune celula agresiunii factorului nociv. Aceasta reactie se produce sub influenta sistemului nervos central, pe calea reflexelor pornite din scoarta. Rezultatul acestei reactii se traduce prin leziuni anatomice care se impart in doua grupe: pasive si active. 

Inflamatia este totalitatea reactiilor biologice determinate de patrunderea unui agent flogogen in piele, fie din mediul extern, fie din cel intern. 

Leziuni elementare in derm 

Inflamatia dermica(dermita) 

Leziunile elementare ale dermei se traduc prin leziuni circulatoare, prin leziuni hiperplazice si prin leziuni degenerative si neoplazice. 

Tulburarile circulatoare 

Congestia sau hiperemia 

In orice stare patologica inflamatoare, cantitatea sangelui dein vasele tesuturilor afectate creste, fenomen denumit congestie. Aceasta poate fi activa-prin flux arterial exagerat si pasiva-prin staza venoasa. 

Congestia activa se manifesta clinic printr-o roseata limitata sau difuza, care dispare la digitopresiune si este hipertermica. Daca roseata este limitata, vorbim de eritem, daca este generalizata, se numeste eritrodermie. 

Congestia pasiva se manifesta clinic printr-o roseata violacee, care dispare la digitopresiune. Temperatura locala este scazuta si leziunea este usor dureroasa. 

Edemul este format din serozitatea care se acumuleaza in sistemul lacunar. In majoritatea cazurilor edemul este inflamator, fiind insotit de congestie, iar in cazuri rare poate fi neinflamator, de origine mecanica, toxica, nervoasa. 

Hemoragia este produsa prin imprastierea sangelui, cu sau fara ruptura peretilor vasculari. Clinic, hemoragia apare pe pielea sanatoasa, sub forma unor pete rosii-purpurice, numite dupa marime si forma petesii sau echimoze. 

Tulburari inflamatoare ale dermului 

Cand cauza nociva actioneaza prin excitatiile primite de la receptorii cutanati, iar procesele nu se limiteaza la tulburarile circulatoare care sunt in faza initiala a inflamatiei, ci ele se amplifica, atunci dau nastere la hiperplazie celulara. 

Infiltratul este o aglomerare de celule care modifica sau tranforma structura dermului. Infiltratul are o compozitie celulara diferita, dupa cum inflamatia este acuta, subacuta sau cronica. 

In termen general, infiltratele inflamatiei cronice se numesc granuloame. Tipurile cele mai cunoscute sunt: granulomul tuberculos, granulomul sifilitic, tuberculul micotic, tuberculul lepros, tuberculul leucemic si sarcoidic. 

Leziunile degenerative ale dermului 

Leziunile degenerative ale tesutului cutanat se traduc prin necroza, necrobioza, gangrena si prin infiltratia pielii cu substante straine de structura tesutului cutanat. 

Necroza se produce prin mortificarea circumscrisa sau totala a tesuturilor, rezultand dintr-un proces brusc si brutal. 

Necrobioza reprezinta un proces identic cu necroza, insa mortificarea tesuturilor se realizeaza lent si progresiv. 

Gangrena se produce prin mortificarea tesuturilor care sunt invadate ulterior de microbi anaerobi, determinand bule gazoase si enfizem gangrenos. Culoarea partilor gangrenate este livid violacee, apoi bruna, avand un miros fetid in urma putrefactiei. 

Degenerescenta se datoreaza tulburarilor metabolice si depunerii unor substante particulare in piele. Tulburarile metabolice produc la inceput o hiperfunctie a celulelor, iar mai tarziu ating vitalitatea lor realizand o moarte lenta. 

Degenerescenta tesutului elastic se produce la persoanele in varsta ca o manifestare a senilitatii sau sub influenta diverselor tulburari metabolice. 

Leziuni inflamatoare ale epidermului 

Epidermul fiind lipsit de vase, procesele inflamatoare se petrec deosebit fata de cele ale dermului. Alterarile sunt conditionate de leziunile dermului. Ele sunt variate si se traduc prin exoseroza, exocitoza si prin modificari evolutive ale celulelor epiteliale in diferitele etaje ale epidermului. 

Leziunile glandelor sudoripare se numesc hidroze. Inflamatia lor, datorita infectiei stafilococice, da nastere la hidrosadenita, caracterizata printr-un proces acut urmat de supuratie. 

Inflamatia anexelor pielii 

Inflamatia foliculului pilos se traduce printr-o pustula perifoliculara proeminenta, centrata de un fir de par. Continutul pustulei este purulent sau seropurulent. Se poate intalni foliculita superficiala in care parul nu cade si foliculita profunda in care parul cade usor. 

Leziunile inflamatoare ale unghiilor (onicoza, onixis) 

Unghia formata de lama cornoasa poate fi sediul proceselor inflamatoare localizate fie la matrice, fie la patul unghiei. Procesul inflamator duce la caderea unghiei, iar unghia nou formata nu este la inceput compacta, ci formata din lamele cornoase moi. 

Cand unghia este invadata de paraziti criptogamici, ea se disociaza partial sau total, ea devine friabila.  

Leziuni elementare produse prin modificari de coloratie. 

Pata sau macula este o leziune elementara caracterizata printr-o coloratie deosebita, care se formeaza pe piele intr-un teritoriu circumscris sau difuz. Aceasta deosebire de coloratie este conditionata de modificarea factorilor care in ansamblu lor imprima coloratia normala a pielii, si anume pigmentul melanic, vasele sanvine si structura epidermului. 

Petele discromice se caracterizeaza prin aceea ca nu dispar la digitopresiune, sunt permanente sau trecatoare si nu sunt insotite de fenomene inflamatoare. 

Se pot intalni: 

Pete hipercromice sau pigmentare, conditionate de un exces de pigment, avand o culoare bruna-neagra: 

-congenitale (nevii pigmentari) 

-dobandite 

Pete acromice, conditionate de lipsa de pigment melanic. 

-congenitale-albinism 

-dobandite- primitive(vitiligo) 

-secundare(leucodermia) 

Pete artificiale, conditionate de substante colorante introduse artificial in piele sau substante care se formeaza in piele pe cale hematogena. 

-circumscrise: macule, cerule, tatuaj 

-difuze: argirie(ingerare de preparate pe baza de argint) 

Petele vasculo-sangvine sunt provocate de alterarea celor doua elemente, strans legate din punct de vedere fiziologic, adica de vase sangvine si de sangele circulant. Caracteristica comuna a acestor pete este culoarea lor rosie-violacee, datorita prezentei sangelui. 

-Pete vasculare :congenitale-nevi vasculari, angioame 

dobandite 

-Pete eritematoase, conditionate de un proces inflamator. Ele au culoarea roz sau violacee, dispar la digitopresiune si evolueaza rapid 

-Pete purpurice, conditionate de revarsarea sangelui in tesuturile pielii. Nu dispar la digitopresiune, evolueaza rapid, nu sunt inflamatoare. Dupa marimea lor, deosebim petesii, echimoze, sufuziuni. Culoare lor variaza cu vechimea: albastre, brune, verzui, galbene. 

Leziuni elementare solide 

Leziunile elementare incadrate in aceasta grupa sunt provocate de procesele inflamatoare acute, sub acute si cronice(edem, infiltratie, hiperplazie, hipertrofie si degenerescenta). 

Caracteristica lor comuna o constituie faptul ca sunt solide, au consistenta dura, sunt proeminente si nu contin lichid.  

Placa urticata este o ridicatura circumscrisa, turtita sau emisferica, proeminenta, de culoare rosie sau alba ca portelanul, inconjurata de un halo eritematos. Intinderea ei variaza de la un bob de orez pana la dimensiuni mari. Durata ei este efemera, ea poate sa apara fara simptome subiective, insa de obicei este insotita de prurit ori usturime.  

Papula este o ridicatura circumscrisa a pielii, dura, rezistenta la palpare, rezolutiva si care nu contine lichid. Nu lasa cicatrice. 

3.Tuberculul este o ridicatura circumscrisa, rotunda. Are evolutie lenta, adesea cu tendinta la necrobioza si formare de ulceratii. 

4.Goma este o formatiune caracterizata printr-un nodul, de obicei mai mare, la inceput dur, rotund, care prinde succesiv toate straturile pielii, avand punctul de plecare in hipoderm. Datorita fazelor ei evolutive, goma duce prin necroza la distrugerea pielii si la formarea unor ulceratii profunde. 

5.Keratoza se caracterizeaza printr-o hiperplazie circumscrisa, sau difuza a stratului cornos, care duce la ingrosarea acestui strat si la modificare consistentei tegumentului. Cand keratoza este generalizata, productia cornoasa este mai discreta (de exemplu ihtioza). 

6.Lichenificarea se caracterizeaza printr-o ingrosare excesiva a unui teritoriu cutanat mai mult sau mai putin limitat, suprafata acestuia prezentand un cadrilaj cu cute adanci incrucisate in sensuri opuse. Ea poate fi primara sau secundara, cand este produsa prin frecare, scarpinat repetat, putand surveni, deci in bolile pruriginoase, cronice. 

7.Vegetatia se caracterizeaza printr-o excrescenta moale, filiforma sau globuloasa, cu suprafata ramificata ca o conopida. Vegetatiile pot fi primitive(vegetatiile veneriene) sau secundare pe inflamatiile cronice(piodermita vegetanta). 

8.Tumoarea este o formatiune circumscrisa a pielii, neinflamatoare, care are tendinta sa persiste sau sa creasca. Aceasta definitie cuprinde o serie intreaga de leziuni foarte deosebite unele de celelalte si ca dimensiuni si ca substrat histologic. 

Leziuni elementare cu continut lichid 

1.Vezicula este o colectie de serozitate clara, circumscrisa, de forma emisferica cat un punct, sau o gamalie de ac. Evolutia se caracterizeaza prin ruperea plafonului veziculei si formarea unei eroziuni care se acopera cu o crusta. Nu lasa cicatrice. 

2.Bula, sau flictena este o colectie de serozitate circumscrisa de dimensiuni mai mari decat vezicula. 

3.Pustula este o colectie circumscrisa a pielii cu continut lichid purulent. Ea poate fi primara, cand continutul de lichid a fost chiar de la inceput purulent, sau secundara, cand pustula a rezultat din transformarea purulenta a unei vezicule sau bule. 

Deseuri cutanate 

Deseurile cutanate sunt formatii morbide care rezulta din acumularea la suprafata pielii a secretiilor fiziologice sau patologice, sau de tesuturi necrozate ori de celule epiteliale care se desfac mai abundent de pe suprafata stratului cornos. 

1.Scuamele sunt mici fragmente, sfaramituri cornoase, care se desprind la suprafata epidermului. Dupa marimea lor intalnim -scuame pitiriaziforme avand dimensiunile elementelor taratei(pitiriazis) 

-scuame lameloase, cu diametrul pana la cativa centrimetri (psoriazis, dermatite exfoliative.) 

-scuame in forma de lambouri cu dimensiuni mari (scarlatina, unele eritrodermii) 

2.Crusta este o concretiune care se formeaza pe suprafata epidermului in urma uscarii secretiilor fiziologice ori patologice(serozitati, puroi, sange, sebum, paraziti). Crusta apare ca o faza din evolutia veziculelor, bubelor, pustulelor si ulceratiilor. Ea poate rezulta si din ingramadirea parazitilor. 

3.Escara sau sfacelul este leziunea care rezulta din necroza unei parti limitate a pielii. Leziunea are culoare neagra. Ea se elimina din piele lasand o ulceratie care se termina prin cicatrice (gangrena).  

Sechele cutanate 

Cicatricea este formatia consecutiva a proceselor care distrug straturile pielii, fiind constituita dintr-un tesut neoformat, menita sa inlocuiasca pierderile de substanta suferite. Ea poate fi, dupa caz, de culoare alba-sidefie sau pigmentara. Putem vorbi de o cicatrice normala, cand aceasta este neteda, avand suprafata lipsita de peri si pori; vicioasa cand este aderenta de planurile subiacente; cheloida cand este dura, rosie dureroasa, fibroasa si adesea hipertrofica. Cicatricea este martorul postum al ulceratiei. 

Atrofia se traduce printr-o alterarea a pielii in special a tesutului elastic si conjunctiv. In acest caz pielea se subtiaza, devine neteda, uscata.  

Leziuni le pielii provocate de frig 

Degeratura este o afectiune locala, insotita uneori de fenomene generale, produsa prin actiunea frigului asupra organismului. 

Cauza determinanta a degeraturilor este frigul. In majoritatea cazurilor, la actiunea frigului se adauga o serie de factori favorianti, atat interni, in care reactivitatea nervoasa este decisiva, cat si externi(meteorologici, imbracamintea). 

Degeraturile au fost clasificate din punct de vedere anatomo-clinic in 4 grade. 

Degeratura de gradul I se caracterizeaza printr-un eritem rosu-violaceu, cu usor edem, insotit de dureri vii, senzatie de arsura, prurit, usturimi sau parestezii. Dupa vindecare bolnavul ramane cu prurit si cu o sensibilitate exagerata la frig. 

Degeratura de gradul II este caracterizata prin aparitia flictenelor, pline cu lichid clar, sau sangvinolent si necroza epidermului. Dupa deschiderea flictenelor, se vede dermul de aspect violaceu, uneori cenusiu, mortificat. Ulceratiile atone cenusii se repara foarte greu. Durerile intense la inceput, mai ales cand apare infectia secundara, dispar dupa un timp oarecare. 

Degeratura de gradul III. Pielea si tesutul hipodermic sunt mortivicate, reci, livide, fiind acoperite de flictene mari, albastrui, cu continut hemoragic. Parte din tesuturi se elimina sub forma de escare, lasand ulceratii care evolueaza de obicei intr-un timp indelungat si se cicatrizeaza foarte incet. 

Degeratura de gradul IV se caracterizeaza prin fenomene de gangrena uscata sau umeda care intereseaza pielea, tesuturile moi si chiar oasele. dupa 9-17 zile apare un sant de demarcatie, care separa tesuturile necrozate de cele sanatoase. Tesuturile necrozate se elimina in 2-3 luni. Perioada de cicatrizare este foarte lunga si urmata de tulburari nervoase care explica persistenta tulburarilor trofice si a osteoporozei la nivelul segmentului de membru lezat. 

Complicatiile degeraturilor sunt de trei feluri:infectioase, infectioase generale, tulburari trofice reziduale. 

Tratamentul de urgenta al fenomenelor reversibile in perioada prereactiva trebuie sa urmareasca: 

-reactivarea conditiilor termice locale: se scoate degeratul de sub actiunea frigului si se face incalzirea progresiva. Frictiunea cu zapada este interzisa. Se prefera baile calde prelungite (baile balneologice cu plante) care combat spasmul. Apa se incalzeste progresiv in 20-30 minute de la 18-37 grade. 

-reactivitatea circulatiei locale prin vasodilatatoare. 

-prevenirea infectiei.  

Leziuni provocate de razele Rontgen si de substante radioactive  

Razele X si subtantele radioactive, daca sunt supradozate, produc la nivelul pielii o serie de leziuni numite radiodermite. Aspectul clinic si evolutia acestor reactii inflamatoare sarace, variaza in raport cu intensitatea si puterea de patrundere a iradiatiilor. 

Radiodermitele pot fi precoce si tardive. 

Radiodermitele precoce se produc la bolnavii iradiati dintr-o data sau la un interval scurt cu o doza de raze X care depaseste doza minima(500r) 

Dupa o perioada de latenta de maximum 3 saptamani, apar leziunile care variaza de la eritem si pigmentatie pana la radionecroza. Cu cat razele sunt mai moi si doza mai mare, cu atat perioada de latenta este mai scurta. 

Si aici se pot intalni radiodermite de gradul I, II si III(radionecroza). 

Radiodermitele tardive, survin dupa mai multi ani de la iradiere, ca rezultat al cumularii unor doze mici si repetate de radiatii. Se intalnesc mai ales la radiologii care nu iau masuri suficiente de protectie. 

Cancerul de radiodermite este rar si apare la 10-20 de ani dupa iradiere. Neoplaziile se produc la nivelul leziunilor hiperkeratozice, sau fisurilor si ulceratiilor atone.  

Boli de piele provocate de razele luminoase 

Razele spectrului solar sunt capabile sa produca o serie de afectiuni cutanate cunoscute sub numele de lucite sau fotodermatoze. 

In raport cu mecanismul lor patogenic, fotodermatozele se impart in: 

Fotodermatoze traumatice sunt modificarile suferite de pielea normala expusa la raze luminoase prea intense sau un timp indelungat. 

-Eritemul solar este leziunea fototraumatica tipica si este comparata cu o arsura de gradul I, iar in cazul ca s-au produs si flictene, cu una de gradul II. 

Leziunile apar la cateva ore si chiar la o zi de la expunere, putandu-se insoti de cefalee si febra. Afectiunea se vindeca in cateva zile, fiind urmata de o descuamatie si pigmentatie difuza. Eritemul solar este usor de prevenit daca expunerea la soare se face progresiv. Aplicarea pe piele a unor creme sau solutii uleioase, care contin substante chimice ce absorb razele ultraviolete, face epidermul sa reziste chiar la expuneri prelungite. 

Pielea de marinar sau agricultor. Expunerea prelungita si repetata la razele solare, mai ales in contitii meteorologice particulare(vant), provoaca la nivelul regiunilor neacoperite ale corpului pigmentarea, atrofia si degenerescenta pielii cunoscute sub numele de piele de agricultor sau marinar. La indivizii cu astfel de alteratii cutanate apar mai frecvent keratoamele de tip senil si cancerele de piele. 

Dermatozele fotodinamice se produc sub influenta unor substante aflate in piele care intaresc efectul razelor luminoase.  

Arsurile 

Arsurile sunt leziuni locale asemanatoare plagilor, foarte des infectate cu serioase repercursiuni asupra intregului organism. Ele sunt provocate prin actiunea caldurii asupra tesuturilor. Leziuni oarecum asemanatoare produc electricitatea, unii agenti chimici, caustici sau iradiatiile. 

In esenta, modificarile tesuturilor produse sub influenta caldurii sunt datorate coagularii proteinelor tisulare, urmata de inflamatie uneori necroza. 

Arsurile se insotesc de fenomene generale „boala arsilor”pe primul plan situandu-se socul(asemanator socului traumatic)de care uneori depinde viata bolnavului. 

Arsurile au fost clasificate din punct de vedere anatomoclinic in raport cu intensitatea alterarilor tisulare si cu adancimea leziunilor, in trei grade, la care seadauga al patrulea (carbonizarea tesuturilor) 

Arsurile de gradul I (dermatita eritematoasa prin arsura) este o alterare reversibila a epidermului si dermului, care se traduce prin eritem, ce depaseste suprafata arsa, are marginile sterse si se insoteste de edem. Pentru un adult nu prezinta nici o gravitate daca nu este intinsa, insa la sugar si copil poate produce moartea. 

Arsura de gradul II (dermatita buloasa prin arsura). In scurt timp de la producerea accidentului, pe pielea rosie si edermatiata se formeaza flictene pline cu plasma, localizate fie intre epiderm si derm, fie in grosimea epidermului. 

Arsura de gradul III (necroza prin arsura) este rezultatul necrozei prin coagulare, care intereseaza in afara de epiderm, dermul si hipodermul si uneori chiar si muschii. Din cauza ca terminatiile nervoase sunt distruse, leziunile sunt mai putin dureroase decat cele de gradul II. 

Arsura de gradul IV (carbonizarea) se produce atunci cand caldura a distrus prin carbonizare un segment de membru(deget, mana, etc), bolnavul ramanand mutilat. 

Arsurile care depasesc 10% din suprafata corpului sunt insotite de fenomene de soc, care apar in primele ore dupa accident. Acest soc trece printr-o perioada de excitatie si o perioada de inhibitie. In perioada de excitatie, bolnavul este agitat, delireaza, scoate tipete de durere, iar pulsul este rapid. 

In perioada de inhibitie, bolnavul este adinamic, palid, raspunde cu greu la intrebari sau este in stare de inconstienta. Pulsul este slab, temperatura si tensiunea arteriala scazute. Aceasta ultima perioada este deseori urmata de coma si moarte, care se produce in 12-24 ore. 

Chiar daca bolnavul a depasit faza critica, creata de socul neurogen in primele 24 ore, situatia continua sa fie grava, datorita tulburarilor hemodinamicce si metabolice, consecutive plasmoragiei. La nivelul arsurii transsuda o mare cantitate de plasma, producandu-se o hemoconcentrare si o imortanta pierdere de proteine. Bolnavul este intr-o stare de amorteala, cu respiratia lenta si neregulata, oliguric, febril. 

Arsul care a depasit aceste accidente ramane expus pericolului grav al infectiei scundare, care este o complicatie constanta a arsurilor. Arsurile infectate se insotesc de un sindrom toxiinfectios casectizant care uneori poate duce la moarte prin septicemie. Rezistenta la infectie, precum si cicatrizarea sunt stanjenite de asa-zisul soc cronic al arsului, caracterizat prin hipotensiune, hipoproteinemie si anemie. 

Tratamentul arsurilor trebuie sa fie local si general. Tratamentul general este primordial in toate cazurile care depasesc 10% din suprafata corpului. Acest tratament general trebuie sa se adreseze in primul rand socului si incalzirea moderata a bolnavului la 22-24 grade celsius. Tratamentul socului este un tratament de urgenta si trebuie facut preventiv, inainte de aparitia sa sau in perioada de excitatie. Infectia trebuie prevenita incepand din primele 24 ore. 

Tratamentul local se face in general dupa trecerea socului, deoarece executarea pansamentului ar exagera socul. 

Una din teoriile revolutionare de tratare a asurilor grave de piele este aceea de a trata pacientul in aer liber cu baie de lumina si raze infrarosii concomitent cu aplicarea pe piele a unei combinatii de uleiuri de origine vegetala cu saruri naturale, iar intern folosirea unor ceaiuri speciale. Acestea pot preveni aparitia socului, tulburarilor hemodinamice si metabolice, previn infectiile secundare iar pielea se vindeca rapid. Deocamdata acest produs numit bioregenerator epitelial este inca in stadiul de experimentare. 

Piodermitele sunt inflamatii ale pielii datorate piococilor, adica stafilococului si streptococului, germenii obisnuiti ai supuratiei. Atat stafilococul cat si streptococul saprofileaza pielea in mod constant, numarul lo fiind in legatura directa cu starea de curatenie si igiena a pielii. Stafilococul este de 10 ori mai frecvent decat streptococul si se localizeaza in special in orificiile pilo-sebacee. 

Infectiile cu stafilococ se intalnesc mai des la adulti, in timp ce infectiile cu streptococ se intalnesc mai des la copii. 

In anumite regiuni ale corpului, ca plicile, partile acoperite de par, germenii piogeni saprofiti sunt mult mai frecventi, datorita conditiilor de caldura, umiditate, pH si iritatie mecanica, care favorizeaza inmultirea si dezvoltarea microorganismelor. 

Piococii pot trai indefinit pe pielea normala, in stare saprofila, producand modificari patogenice numai atunci cand printr-un microorganism a fost indepartata bariera epidermica si a devenit posibila inocularea straturilor mai profunde. Mai rar piococii dintr-o leziune cutanata sau mucoasa sunt vehiculati pe cale hematologica si dau leziuni cutanate de origine endogena. 

Extinderea leziunilor este determinata de doi factori: virulenta germenului si susceptibilitatea organismului la infectie, care este conditionata de varsta, oboseala, boli intercurente(diabet, icter, nefrite, etc.) 

Foliculitele 

Foliculitele acute superficiale(impetigo) apar, mai ales in jurul diverselor plagi, arsurilor, al unor dermatoze microbiene, sau in urma pansamentelor umede prelungite. 

Conditiile de caldura si umiditate, maceratia plicilor prin transpiratie sau prin secretii patogene, precum si lipsa igienei locale, favorizeaza aparitia leziunilor de foliculite. In cadrul foliculitelor superficiale acute citam: foliculita dupa barbierit, foliculele consecutive aplicarii pomezilor cu gudron, mercur sau foliculite profesionale (la contactul cu uleiuri minerale, hipoclorit, ciment, etc). 

Leziunea elementara este o pustula superficiala cu diametrul de 5-6 mm care incepe prin roseata, urmata apoi de o pustula cenusie-galbuie de marimea unei gamalii de ac. Dupa o evolutie de cateva zile, pustula se usuca si se transforma intr-o crusta cenusiu-galbuie care se detaseaza fara sa lase cicatrice. 

Foliculite acute profunde (urciorul ) este foliculita genelor. Aparitia nu se face brusc, ci este precedata de roseata, tumefactie si durere. Dupa 1-2 zile apare si pustula centrata pe un fir de par. La cateva zile continutul pustulei se elimina sau se usuca, dand nastere unei cruste. Aceasta afectiune este recidivanta. 

Foliculita narinelor este ocazionata de o rinita cronica, de epilate sau de o toaleta mai mult sau mai putin delicata a foselor nazale. Incepe prin mancarimi, senzatie de tensiune si roseata a narii interesate. Cand leziunea se extinde, ia nastere un furuncul al nasului care poate duce la complicatii. 

Foliculita subacuta si cronica profunda este o infectie a foliculilor pilo-sebacei, cu evolutie cronica, care se poate localiza la barba, axila, regiunea pubiana, sau in orice parte acoperita a corpului de peri grosi. In general, leziunile incep la mustata, median, din cauza rinitei si de aici se raspandesc simetric la barba. Mai rar se limiteaza numai la mustata. Apare o senzatie de durere, usturime si mancarime. Pustulele se vindeca spontan In cateva saptamani, dar sunt urmate de leziuni noi care imprima eruptiei o evolutie cronica, cu tulburari interne si externe. Rareori papilele foliculare sunt distruse, ducand la alopecie. 

Foliculitele cronice alopecice sunt inflamatii cronice foliculare a barbii, care se prezinta sub forma unui placard, de obicei unilateral, a carui parte centrala este alopecica, datorita unui proces cicatriceal. Alopecia este definitiva. 

Furunculul 

Furunculul este o inflamatie a foliculului pilo-sebaceu, care intereseaza in mod constant glanda sebacee si tesuturile din jurul foliculului. Inflamatia se produce prin infectarea foliculului cu stafilococ. Afectiunea se poate localiza si in afara foliculului pilo-sebaceu, la nivelul glandelor sudoripare sau ceruminoase. Leziunea nodulara se insoteste constant de necroza centrala, care duce la eliminarea unui dop central.  Micile traumatisme provocate prin zgarieturi, scarpinare si frecare favorizeaza patrunderea stafilococului in profunzimea tesuturilor cutanate. Starea generala conditioneaza aparitia furunculelor. Reactia de aparare a organismului la stafilococ este micsorata in cursul diabetului, nefritelor cronice, hipovitaminozei, la constipatii si indivizi care depun o munca fizica excesiva. 

Cauzele care provoaca dermatoze 

Cauzele care pot provoca dermatoze sunt deosebit de numeroase. Ele pot proveni din mediu extern sau intern. 

Cauzele externe pot fi: traumatisme, intepaturi, praf. Scarpinatul si frecatul pot fi importanti factori de provocare si agravare. 

Factorii termici; caldura, frigul, indeosebi asociate cu umiditatea, uscaciunea si cu vantul. 

Radiatiile: lumina solara, razele rontgen, radiul. 

Factorii chimici : medicamentosi, si substantele organice de origine animala, vegetala, cu care pielea intra in contact. 

Parazitii animali(acarieni, insecte) si parazitii vegetali (ciuperci patogene, microbi diversi, fac parte tot din cauzele externe care produc dermatoze. 

Cauze interne. 

-Factorii care desi provin din mediul extern, actioneaza pe cale interna. Acestia sunt: alimentele, medicamentele si toxicele, microbii care dau infectii generale cu simptome cutanate sau infectii de focar. Alaturi de microbi se pot semnala si viermii intestinali. 

-Tulburarile morfo-functionale ale viscerelor si sistemelor joaca si ele un rol important. 

-Pielea uscata, seboreica sau hiperhidrozica, ca si pielea alcalina predispun la unele dermatoze. 

-Tulburarile gastro-intestinale si hepatice, joaca unrol insemnat. 

-Tulburarile endocrine, indeosebi cele ovariene si mai putin tiroidiene, suprarenale, se pot pune uneori in evidenta. 

-Afectiunile sangvine si vasculare pot fi insotite de leziuni cutanate. 

-Tulburarile morfo-functionale ale sistemului nervos si caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central, excitatia, inhibitia, mobilitatea, care impreuna permit identificarea unei modalitati de activitate nervoasa superioara, au un rol deosebit de important asupra aparitiei si evolutiei multor dermatoze. 

-O serie de tulburari de nutritie, metabolice, provoaca sau agraveaza unele dermatoze. Diabetul favorizeaza dezvoltarea infectilor, gangrenelor, micozelor cutanate; tulburarile metabolice in cursul afectiunile gastro-intestinale, hepatice, tulburari hormonale. Tot aici ar trebui incluse si avitaminozele, insuficientele alimentare, care pot da tulburari cutanate. 

-Ereditatea si predispozitia individuala au un rol important. Nu se poate ignora faptul ca aceeasi cauza, actionand in mod egal la diferite persoane, poate provoca la unele din ele aparitia unor dermatoze, pe cand altele raman imune, iar leziunile cutanate care apar, desi provocate de aceeasi cauza, au adesea aspecte diferite. Pe de alta parte, este cunoscut ca aceeasi leziune cutanata poate fi provocata de cauze diferite. Este clar ca aceste fapte sunt datorate unei reactivitati proprii a persoanei respective. Aceasta reactivitate proprie este datorita : a)ereditatii, adica transmiterii nu numai a unor insusiri innascute, dar si a celor dobandite in cursul vietii; aceste insusiri se transmit prin metabolismul individual si prin tipul de sistem nervos; b)influentei mediului extern(conditii de viata, alimentatie, munca)ca si influentei mediului intern(diferite tulburari morfo-functionale si metabolice), care pot modifica proprietatile reactionale ale sistemului nervos si deci ale intregului organism. 

Existenta unor boli familiale, uneori determinate de ereditate, se explica in felul urmator: 

Sunt familii in care exista predispozitii congenitale, constitutionale, nemodificate de alte influente, deoarece felul de viata, de alimentatie de munca sunt aceleasi. Boala, o data aparuta, are tendinta sa se reproduca in familie. Se poate exemplifica prin keratodermia palmo-plantara care apare in insula Meleda, in familii care duc aceeasi viata timp de generatii. 

Un alt exemplu ar fi boala psoriazis care afecteaza aproape un sfert din populatia unei zone din sudul Italiei, unde de asemenea exista pastrate traditiile familiale de peste sute de ani. 

Modificarea factorilor de mediu extern, intern, social, poate face ca boala cu predispozitie ereditara sa nu mai apara la descendenti 

-Factorii economico-sociali sunt foarte numerosi si complecsi. Rolul lor este pe primul plan. Nivelul economic, conditiile de locuit, de hrana, gradul de cultura de eductie sanitara, sunt o serie de factori care au o importanta mare si asupra frecventei bolilor de piele. 

Daca analizam cauzele interne si externe vedem ca ele pot fi de doua feluri: predispozante si determinante. 

Uneori, indeosebi cand este vorba de factori externi(caldura, frig, subst. chimice) legatura dintre cauza si efect apare evidenta. Alteori, de exemplu cand este vorba de factori interni metabolici, acestia sunt mai greu de pus in evidenta, iar rolul lor mai greu de apreciat. Adesea factorii etiologici sunt multipli si este greu de precizat care dintre ei sunt provocatori si care sunt predispozanti. In aceste cazuri trebuie sa se ajunga la determinarea cauzei care constituie dominanta etiologica.  

Dermatoze parazitare de origine animala  

Dermatoze provocate de insecte. 

Pediculoza este provocata de paduchi, paraziti care fac parte din clasa insectelor. Se deosebesc trei varietati de paduchi, dupa forma si dimensiunile lor, dupa felul leziunilor pe care le provoaca si dupa localizari. Astfel se pot intalni pediculoza capului, dediculoza corpului si cea localizata in regiunile paroase. 

Printre alte insecte provocatoare de eruptii cutanate se mentioneaza puricele, plosnita sau paduchele de lemn, tantarii. 

Albinele si viespile produc la locul intepaturii o durere accentuata, urmata de o roseata si o tumefiere a regiunii. Cand intepaturile au fost numeroase, durerea este mai vie, tumefactia si mai pronuntata, totul fiind insotit de fenomene generale grave, a febra, dispnee, astenie si uneori chiar moarte. 

Omizile provoaca si ele pe pielea omului eruptii cutanate pruriginoase, de tip eritematos si veziculos, care se pot generaliza. Leziunile sunt mai mult lineare, datorate drumului parcurs de insecta, care isi depune, prin perii sai, veninul iritant al glandelor sale subcuticulare. Leziunile se vindeca de obicei spontan. 

Scabia sau raia este o dermatoza provocata de parazitul numit acarul scabiei. In general infectia pleaca de la femela, care isi depune oualele in grosimea stratului cornos. In acest scop, gaureste epidermul cu ciocul sau si se introduce in el, unde isi sapa incetul cu incetul o galerie, din care nemaiputand iesi, moare in cele din urma la extremitatea acestui sant, nu inainte de a depune ouale, care in cateva zile se transforma in larve. Acestea ies prin niste mici orificii si se raspandesc pe suprafata pielii, unde dupa alte cateva zile se transforma in nimfe. In tot acest timp nimfele, masculii si femelele se raspandesc pe tot corpul, inteapa tegumentele pentru a se hrani si dau nastere la o serie de alte leziuni. Tratamentul acestor leziuni se face cu pomezi antiparazitare continand sulf, carbonat de calciu, vaselina. 

Capusele sunt acarieni mai mari pana la 4mm lungime, care ataca toate animalele si oamenii care traiesc mai mult in paduri. Prin intepaturile larvelor sau adultilor, acesti paraziti provoaca omului o serie de leziuni pruriginoase, care pot duce la complicatii. Deoarece cand parazitul inteapa ramane infipt in piele, este indicat a nu-l smulge cu violenta, pentru ca poate da nastere la supuratii cutanate. Cateva picaturi de benzina sau petrol aplicate pe el sunt suficiente pentru a-l indeparta apoi cu usurinta. 

Paianjenii pot provoca si ei prin intepaturile lor, mai ales nocturne, dupa o incubatie de 24 ore, leziuni inflamatoare si dureroase, in mijocul carora apar flictene cu un exsudat rosiatic-violaceu, care lasa apoi dupa ele ulceratii ce se vindeca prin cicatrice. In formele mai grave, intalnite mai des in tarile tropicale, leziunile cutanate se pot necroza si extinde, insotindu-se de febra ridicata si alte forme generale grave care pot duce uneori chiar la moarte. Tratamentul consta in deschiderea si dezinfectarea flictenei, cu aplicari ulterioare de pansamente umede antiseptice. 

Sorpionii, prin intepaturile lor in piele, provoaca si ei, cu ajutorul unui ac, de-a lungul caruia se scurge veninul, o leziune papuloasa, de coloratie violacee, pe suprafata careia apare o flictena inconjurata de o zona inflamatoare accentuata. Uneori leziunea cutanata este insotita de fenomene nervoase generale sub forma de crize convulsive. Tratamentul consta in extragerea acului cu o pensa, deschiderea si dezinfectarea flictenei, urmata de pansamente umede antiseptice.  

Dermatoze produse de bacili  

Lepra este o boala infectioasa cronica, generalizata produsa de bacilul Hansen. Se localizeaza indeosebi pe piele, sistemul nervos periferic, dar prinde sistemul limfatic si diverse viscere. Evolutia este lunga, cronica, cu izbucniri si remisiuni, adesea fatala, moartea producandu-se prin leziuni viscerale, sau infectii intercurente. Lepra este o afectiune contagioasa transmisibila. 

Bacilii patrund in organism fie prin piele(in tarile calde) fie prin mucoase si in primul rand prin mucoasa nazala. Rolul sistemului nervos este foarte important in mobilizarea sistemelor de aparare a organismului. Bacilii o data patrunsi in organism, se inmultesc incetul cu incetul la locul de inoculare, apoi se disemineaza regional si in tot organismul. Procesul lepros atinge tesutul reticulo-endotelial, inclusiv ganglionii si provoaca o adevarata infectie cronica, inflamatoare. Incubatia leprei este variabila, dar in orice caz lunga, cel putin luni de zile, uneori 10-20 ani. In realitate, infectia este lenta, ceea ce explica lunga durata aparenta a incubatiei. La inceput apar simptomele generale necaracteristice: oboseala, anemie, apatie, somnolenta, dureri reumatismale, musculare, tulburari digestive, anorexie, diaree, furnicaturi, prurit localizat sau generalizat, nevralgii, senzatii de frig, accese febrile usoare. Cateva semne particulare sunt:rinita rebela, uscata. Pe piele pot aparea in aceasta perioada leziuni caracteristice numite lepride.  

Dermatoze provocate de agenti fizici  

Pielea normala, prin structura sa, este capabila sa suporte fara a fi lezata, excitatiile fizice si chimice externe pana la o anumita intensitate. Dupa aceste excitatii sunt prea intense, organismul reactioneaz in mod diferit, in raport cu natura excitantului. Reactiile la agentii fizici si chimici externi se limiteaza in general la locul de actiune al agentului respectiv. 

-Agentii mecanici care actioneaza cu o intensitate redusa produc leziuni care intereseaza numai epidermul si se vindeca fara cicatrice. Astfel de leziuni sunt eroziunile, exulceratiile, excoriatiile consecutive scarpinatului provocate de bolile pruriginoase. Cand agentul traumatic respectiv actioneaza mai intens, leziunile intereseaza dermul si hipodermul, dand aspectul de plaga, contuzie, hematom. 

-Presiunea intermintenta, repetata timp indelungat, produce inflamatie, pigmentarea pielii si ca un proces de adaptare fiziologica se produce hiperkeratoza, care poate fi de doua feluri: 

a)Calusul este o leziune hiperkeratozica galbuie sau bruna, mai intinsa in suprafata, discret proeminenta, ale carei margini se continua pe nesimtite cu epidermul normal. Nu sunt dureroase decat unele leziuni plantare, indeosebi cand sunt insotite de fisuri. Localizarea cea mai frecventa este la nivelul picioarelor si se datoreaza presiunii exercitate in mers. 

b)Clavusul (batatura) este o leziune hiperkeratozica rotunda, bine delimitata, cu diametru variind intre5-10mm, dureroasa. Batatura este proeminenta, dar se si infunda in dermul subiacent, iritand nervii cutanati si producand durere spontana si mai ales la presiune. Epidermul hiperkeratozic este deseori translucid si foarte dur, avand consistenta unghiei. 

Presiunea permanenta poate produce necroza prin ischemie (escara care se produce la bolnavii imobilizati).  

Dermatoze provocate de agenti chimici 

Pielea este dotata cu o rezistenta destul de marcata fata de agentii chimici. Exista insa substante care in anumite concentratii produc in mod constant inflamatii cutanate sau necroza. Alaturi de aceste substante toxice exista altele fata de care organismul nu reactioneaza decat dupa un prealabil contact sensibilizant. Agentii chimici care sunt toxici numai pentru pielea indivizilor sensibilizati prin contacte repetate, poarta numele de alergene. Reactia cutanata fata de diverse alergene nu depinde atat de natura acestora, cat de starea de hipersensibilitate in care se afla individul respectiv. Pielea acestor indivizi reactioneaza la contactul cu doze mici de alergen, prin inflamatie de tipul exemei. Acesta este mecanismul de producere al multor eczeme profesionale. Initial, la locul de contact al substantei chimice cu pielea sensibilizata ia nastere o dermita de iritatie caracterizata prin eritem, edem, si bule, ca mai tarziu, pe masura ce sensibilitatea creste, sa se produca eruptia eczematiforma eritemato-veziculoasa, care depaseste suprafata de contact. 

Dermatita eczematiforma chimica, ca orice eczema de cauza externa, este capabila sa produca reactii secundare la distanta, de tipul eczematidelor. 

Pielea tinerilor si batranilor este mai putin rezistenta la agentii chimici iritanti. Pielea uscata este mai susceptibila decat cea grasa. 

Pielea cu reactivitate normala raspunde de obicei la iritatiile chimice printr-o reactie inflamatoare, numita dermita de iritatie chimica, al carei tip este dermita produsa de substantele vezicante. Exista indivizi care fac dermite de contact in prezenta unor substante in general bine tolerate de altii. In aceste cazuri intervine susceptibilitatea individuala legata probabil de o stare de ensibilizare speciala. 

Dermita de iritatie chimica este cea mai simpla reactie a pielii fata de un agent chimic. La locul contactului se produce o reactie eritemato-edematoasa acuta, care se acopera cu vezicule sau bule, prin spargerea carora iau nastere exulceratii zemuinde si cruste. Leziunile sunt strict limitate la regiunea in care s-a produs contactul cu substanta iritanta. 

Dermatoze consecutive absorbtiei unei substante chimice sau medicamentoase  

Ingerarea unor substante chimice (in imensa majoritatea a cazurilor este vorba de medicamente sau de sustante manipulate in diverse profesii), poate da nastere la eruptii cutanate de tipuri diferite. 

Substanta chimica poate patrunde in organism si pe cale respiratoare, cutanata, intravenoasa sau intramusculara. Manifestarile cutanate care iau nastere astfel se numesc toxidermii sau toxicodermii, termeni gresiti, intrucat nu sunt procese toxice, ci de intoleranta. Tipul lor clinic este in general fara legatura cu substanta chimica in cauza. Totusi, unele medicamente produc eruptii destul de caracteristice. 

Antipirina provoaca eruptii variate, dintre care cea mai obisnuita este eritemul bulos, caracterizat prin pete eritematoase situate pe tegument, mucoasa bucala si genitala. 

Iodul si mai ales iodurile produc o mare varietate de eruptii cutanate, care imbraca aproape toate aspectele reactiilor cutanate. 

Bromurile cauzeaza frecvent leziuni acneiforme, care apar sub forma de mici papule-pustule si deseori se transforma in furuncule inconjurate de o roseata. 

Sarurile de aur produc, in afara de eritrodermie caracteristica, eruptii lichenoide si pigmentare. 

Arsenicul da nastere la o serie de accidente cutanate. 

Sulfamidele produc, printre alte accidente cutanate, un eritem nodos. 

Penicilina produce urticarie, dermite eczematiforme si o eritrodermie care apare la cateva zile de la inceperea tratamentului.  

Sub numele de dermatoze alergice se desemneaza o serie de afectiuni cutanate produse prin „sensibilizarea” organismului fata de anumite substante exo-sau endogene. Tegumentul sensibilizat capata proprietatea de a reactiona fata de aceste substante intr-un mod cu totul deosebit(alergie=reactie modificata). In acest grup de dermatoze intra eczema, urticaria, prurigourile, neurodermitele, unele eruptii profesionale si unele eritrodermii. 

Eruptii cutanate alergice alimentare 

In afara de intolerantele prin substante chimice trebuie descrise si intolerantele alimentare. Acestea au manifestati clinice deosebit de variate(cel mai adesea sub forma de urticarie), asa ca alimentul in cauza nu poate fi identificat numai dupa aspectul leziunilor. Intolerantele alimentare sunt precedate sau insotite adesea, dar nu obligatoriu, de tulburari generale si digestive(greata, varsaturi, diaree, temperatura, ameteala. Printre alimentele cele mai des incriminate citam: carnea si pestele conservat, sarat, afumat; vanatul; branzeturile fermentate; ciupercile; capsunile; cafeaua; alcoolul. 

Ca tratament se recomanda suprimarea alimentului in cauza, regim alimetar hipotoxic si nealergizant(faino-vegetarian), medicatia nespecifica amintita la eruptiile medicamentoase, antihistaminice, oxigenoterapia. Uneori se incearca dupa disparitia eruptiei obisnuirea organismului cu alimentul respectiv, prin administrarea lui in doze minime si progresive. 

Rezultate deosebite s-au obtinut in aceste cazuri in urma folosirii ceaiului Imuniplant. 

Eczema 

In evolutia unui placard de de eczema deosebim cinci faze: 

1.Faza eritematoasa, se caracterizeaza printr-o roseata mai mult sau mai putin intensa, insotita, in special la nivelul regiunilor bogate in tesut conjunctiv lax, de un edem de intensitate variabila. 

2.Veziculatia. Pe fondul de roseata descris nu intarzie sa apara numeroase vezicule de dimensiunile unui varf de ac, avand continut clar, transparent. 

3.Faza de zemuire este caracterizata prin ruperea veziculelor si revarsarea continutului lor la suprafata pielii. In aceasta perioada placardul apare presarat de mici orificii care nu sunt altceva decat craterele veziculelor. In cazurile cu zemuire intensa, toata suprafata placardului este inundata de un lichid citrin. Prin uscarea acestui exudat rezulta cruste de culoare cenusie-galbuie sau bruna. 

4.Faza de epiderm subtiat si lucios. Dupa un timp variabil, zemuirea inceteaza, crustele cad si nu se mai refac, iar epidermul subtiat continua sa ramana rosu, capatand un aspect neted, si lucios ca si cum ar fi uns cu un lac. 

5.Faza de descuamare. Placardul epidermizat se acopera de scuame lameloase sau furfuracee, care se reproduc un timp oarecare, pana ce pielea isi reia culoarea si aspectul normal.  

Succesiunea diverselor faze descrise nu se produc sincron, la intreaga eruptie. Aceste faze pot coexista la suprafata aceluiasi placard, fapt datorita caruia eruptia eczematoasa, in ansamblul sau capata un caracter polimorf. In practica, tabloul eczemei prezinta uneori devieri de la tipul descris, fie prin scurtarea sau prelungirea peste masura a uneia sau mai multora din fazele descrise mai sus, fie prin modificarile imprimate eruptiei de regiunea unde ea se dezvolta. 

Dintre simptomele subiective semnalam senzatia de arsura din perioada de inceput si pruritul care este aproape constant in toate stadiile evolutive ale eczemei, uneori devenind insuportabil. 

Eczema poate fi acuta, cand apare brusc, fiind insotita de un prurit accentuat, eritem intens, edem si veziculatie si cronica in care veziculatia si exsudatia este mai redusa, predominand eczema uscata si uneori lichenificarea. Eczema cronica evolueaza de obicei sub forma de izbucniri succesive. 

Cele mai cunoscute forme ale eczemei sunt: eczema vulgara, eczema papulo-veziculoasa si eczema numulara. 

Eczema papulo-veziculoasa se caracterizeaza printr-o eruptie diseminata, constituita din leziuni papulo-veziculoase grupate sau izolate, cu baza eritematoasa putin reliefata. Vezicula centrala este mica, poate sa se usuce fara a se rupe sau poate fi deschisa prin scarpinat, lasand sa se scurga o picatura de serozitate, care se transforma in crusta punctiforma. 

Eczema numulara este constituita din placarde rotunde sau ovale bine delimitate. Placardul are caracterele unei eczeme veziculoase sau papulo-veziculoase. Cateodata, centrul se turteste, se usuca si se acopera de cruste sau scoame, pe cand la periferie persista vezicule active. Locurile de predilectie sunt: fata dorsala a mainilor, a picioarelor, articulatia pumnului si tibio-tarsiana. 

Eczema apare la orice varsta, insa este mai frecventa la sugari, in prima copilarie si la adulti. Factorii care intervin in etiologia acestui sindrom sunt impartiti in predispozanti si provocatori.  

1.Cauzele predispozante, desi foarte numeroase, au o semnificatie etiologica greu de precizat. 

Ereditatea si predispozitia familiala joaca un rol important in eczema sugarului si in unele eczeme ale adultului si dimpotriva nu intervin sub nici o forma in dermatitele de contact 

Starea pielii are rol important in patogenia eczemei, deoarece reactivitatea cutanata depinde, printre altele si de conditiile locale. Pielea subtire, saraca in pigment, seboreica, sau hiperhidrotica, este mai susceptibila la actiunea toxica si chiar la cea sensibilizanta a agentilor chimici. Xerodermia(pielea uscata)constituie de asemenea un factor predispozant pentru eczema. Staza venoasa, conditiile trofice speciale, consecutive varicelor, favorizeaza aparitia eczemei. 

Afectiunile viscerale au fost socotite de catre multi specialisti ca una din cauzele importante ale eczemei. Tractului digestiv i s-a atribuit de multe ori un rol important, considerandu-se ca ar favoriza patrunderea alergenilor in organism. Se cunosc cazuri de eczema (ce coexista cu tulburari gastrice sau cu o colita latenta sau manifestata) care evolueaza favorabil dupa tratarea afectiunii digestive. 

Alterarea functiilor hepatice, mai ales a celei antitoxice, este deseori incriminata in etiogia eczemei, sustinandu-se ca la eczematosi celula hepatica n-ar fi capabila sa asimileze heteroproteinele resorbite la nivelul intestinului, lasandu-le sa sensibilizeze pielea pe cale hematogena. Celula hepatica insuficienta lasa sa treaca in circulatie o mare cantitate de substante histaminice. Chiar daca de cele mai multe ori probele functionale hepatice la eczematosi sunt negative, nu se poate minimaliza rolul ficatului in protejarea organismului fata de substantele toxice resorbite prin mucoasa intestinala. 

Glandele endocrine, joaca si ele un rol important in crearea acelei predispozitii morbide despre care am vorbit. Se stie ca pubertatea face uneori sa dispara o eczema anterioara acestei periode. Se cunosc cazuri de eczema a caror evolutie este ritmata de menstruatie, de cele mai multe ori agravandu-se in timpul acesteia 

Menopauza intervine de asemenea in etiologia eczemei, favorizand aparitia sensibilizarii. Sunt dese cazurile de eczema si prurigo aparute o data cu instalarea menopauzei. 

Disfunctiile glandei tiroide au de asemenea oarecare rol in aparitia eczemei. S-a demonstrat experimental ca animalele tiroidectomizate nu pot fi sensibilizate decat dupa ingestia sau injectarea de extract tiroidian. 

Un rol important poate fi atribuit si glandelor corticosuprarenale si hipofizei in aparitia eczemelor. Este bine cunoscuta actiunea antialergica a cortizonului si ACTH-lui. 

Factorii alimentari si tulburarile de nutritie. Se cunosc fapte clinice si experimentale care arata rolul jucat de acesti factori in producerea eczemei. Trebuie retinut ca dezechilibrele nutritive favorizeaza eczema, atat atunci cand ratia alimentara este insuficienta, cat si atunci cand este crescuta. 

Un regim hipoalimentar, sarac in proteine face ca acestea sa fie absorbite, insuficient digerate si deci, susceptibile de a juca rolul de alergen. Hipoproteinemia constatata la unii eczematosi, de multe ori nu este cauza afectiunii, ci efectul pierderii de plasma care se produce in faza zemuinda a eczemei. Excesul de hidrati de carbon, ca si reducerea ratiei de acizi grasi nesaturati, favorizeaza aparitia eczemei mai ales la sugari si copii mici. Bazati pe aceste considerente, unii autori au vazut in eczema o maladie carentiala si recomanda tratamentul cu vit.F, care da unele rezultate mai ales la copii. 

Carentele de vitamine C, K si P ingreuneaza procesele de oxidoreducere celulara si maresc permeabilitatea capilara, iar ratia insuficienta de vitamine din grupa B nu asigura troficitatea si protectia normala a pielii. Toate aceste tulburari biochimice tisulare favorizeaza aparitia eczemei. Experimental s-a aratata ca animalele in carenta de acid pantotenic fac un sindrom cutanat asemanator seboreei, iar cele lipsite de vitamina B6 fac dermite eczematiforme. 

Deficitele alimentare, tulburarile metabolismului intermediar, si ale functiilor endocrine influenteaza metabolismul electrolitilor si apei din organism si totodata actioneaza asupra echilibrului acido-bazic, factori incriminati, de asemenea, in etio-patogenia eczemei. 

Se stie ca la unii eczematosi calcemia este scazuta. Important este de asemenea continutul umorilor in sodiu si magneziu. Modificarea echilibrului acido-bazic consta de obicei in tendinta la alcaloza. Nu este exclusa nici posibilitatea unei acidoze. 

S-a dovedit ca metabolismul apei din organism are legatura cu provocarea exudatului, mai ales in eczema sugarului. 

Corectarea acestor dezechilibre metabolice este de multe ori urmata de vindecarea eczemei, aceasa fiind explicata si de faptul demonstrat ca numai band un anumit ceai(Imuniplant sau Deniplant), anumite afectiuni cutanate s-au rezolvat favorabil. 

Infectiile cronice si infectia de focar(dentara, sinuzala, amigdaliana, colecistica, apendiculara) favorizeaza sensibilitatea organismului, intretinand starea de excitatie a focarelor corticale responsabile de tulburarile cutanate. Uneori focarele de infectie constituie sursa de reactogen care a sensibilizat pielea, eczema comportandu-se ca o eruptie secundara fata de focarul infectios primitiv extracutanat. 

Rolul sistemului nervos central si al tulburarilor neurovegetative trebuie relevat in mod deosebit. Eczematosii sunt adesea bolnavi surmenati, iritabili, cu somnul neregulat, cu reactii exagerate, cu lipsa de inhibitie sau inertie patologica, intr-un cuvant sunt indivizi cu un sistem nervos mai excitabil, neechilibrat sau intr-o perioada de reactii anormale. 

2. Cauzele provocatoare sunt si ele foarte numeroase. Ele pot fi impartite in cauze externe si cauze interne. 

a)Cauzele externe. Orice excitanat extern, actionand puternic sau repetat asupra pielii, poate declansa o eczema. Astfel actioneaza agentii mecanici si fizici, ca traumatisme mici, frigul, caldura, radiatiile solare, vantul. 

Agentii chimici si medicamentosi sunt foarte frecventi. In afara de agentii chimici semnalati in capitolele anterioare, mai citam sapunul, cosmeticele, vopselele de par, colorantii tesaturilor, etc. Mai mentionam aici si polenul si sucurile unor plante ca primula, crinul. 

Unele insecte, prin contactul sau prin intepaturile lor, pot fi factori eczematogeni. 

Microbii care se gasesc la suprafata tegumentelor ca si diversii paraziti criptogamici pot provoca de asemenea eczeme in unele circumstante. 

Sediul de predilectie al eczemelor microbiene este in general in santul retroauricular, plica inghino-crurala, regiunea perianala, axila si gambele, iar pentru cele determinate de parazitii criptogamici, regiunile inghino-crurale, submamare, plantare, palmare si interdigitale. 

b)Cauzele interne sau care actioneaza pe cale interna pot fi :alimentare, medicamentoase, metabolice. 

-Cele mai variate alimente, indeosebi cele proteice, pot fi in cauza. Citam astfel: carnea, in special cea conservata, pestele, crustaceele, ouale, branzeturile, laptele, iar uneori legumele si fructele. 

-Medicamentele ingerate sau injectate provoaca rareori eruptii de tip eczema. 

-Produsele metabolice anormale, care apar in cursul diverselor afectiuni gastro-intestinale, hepatice, diabet, uricemie sunt uneori cauze provocatoare. 

Pentru identificarea sustantei provocatoare se recomanda practicarea testelor, care uneori dau rezultate concludente.  

Patologia eczemei 

Eczema fiind considerata o reactie alergica, rezulta prin sensibilizarea pielii fata de un alergen cu care a venit in contact pe cale externa sau interna. In conceptia imunologica a eczemei se admitea ca tesuturile supuse contactului cu alergenul produc anticorpi capabili, la un nou contact, sa intre in conflict cu acesta. Conflictul antigen-anticorp, declanseaza mediatori chimici de tipul histaminei si substantelor inrudite care produc leziuni eczematoase. S-a demonstrat ca in declansarea accidentelor alergice intervine si acetilcolina. 

Putem spune totusi ca alergia este o latura a cresterii reactivitatii generale a organismului. 

Adesea, antigenul nu poate fi pus in evidenta, iar reactia eczematoasa este declansata de alti factori. 

a)Uneori excitantii care provoaca eczema se asociaza in conditiile de munca, de viata, de alimentatie, cu alti excitanti. Acestia din urma pot astfel deveni excitanti conditionali si pot provoca aparitia eczemei, fara ca primul excitant sa mai actioneze. Astfel se explica asa-zisele polisensibilitati. 

b)In alte cazuri, excitantii care actioneaza, fie asupra exteroceptorilor, fie asupra interoceptorilor organelor interne, provoaca la nivelul capatului central al analizatorului cortical focare de excitatie. Daca actiunea acestor excitanti este puternica, focarele de excitatie patologica nu dispar, ci persista pe scoarta, devenind focare de excitatie vestigiala, remanenta, stagnata. Din aceste focare pleca iradieri, excitatii aferente care ajung la piele si provoaca modificari morfologice eczematoase, prin tulburarea functiei trofice, vasomotoare, pe care scoarta o excita asupra tegumentului. 

Focarele de excitatie stagnata, care persista la nivelul scoatei cerebrale in urma unei eczeme, explica si faptul ca actiunea unor excitanti indiferenti in perioada de excitatie stagnanta, dominanta, are drept rezultat reactivarea acestui focar si ca o consecinta reaparitia eczemei. 

In toate aceste cazuri joaca un rol important tipul sistemului nervos si tulburarile in dinamica scoartei cerebrale care apar in cursul nevrozelor, diferitelor toxiinfectii, traumatismelor psihice. Unii autori ar explica alergia ca o consecinta a unor fenomene fazice in zonele corespunzatoare ale scoartei cerbrale, cu faza paradoxala, in care un excitant slab provoaca un efect intens. 

In sfarsit mai trebuie explicata patogenia unor leziuni la distanta, diseminate sau generalizate, care apar la bolnavii cu eczeme la inceput localizate. Aceste leziuni, etichetate secundare, sunt considerate ca fiind datorate sensibilizarii. Putem vedea adesea cum leziunile se disemineaza in perioada de exacerbare a focarului initial si retrocedeaza spontan cand leziunea initiala se amelioreaza. 

In legatura cu etio-patogenia unei eczeme, adesea si aspectul clinic este diferit. 

Astfel, cand cauza predominanta este externa, vorbim in general de o dermita exematiforma de contact, sau microbiana, parazitara. Acestea sunt localizate, fara tendinta de diseminare, retrocedand uneori la indepartarea cauzei si la un tratament local. 

Dimpotriva, cand eczema este de cauza interna aspectul clinic este altul. Eczema este de la inceput foarte repede diseminata, are evolutie cronica, recidivanta, cu puseuri multiple si este rebela la tratamentul local. 

Mai trebuie aratat aici ca si atunci cand cauza provocatoare, ocazionala, a fost locala si deci leziunile incep intr-un teritoriu limitat, daca exista o predispozitie organica, nervoasa, aspectul clinic se modifica repede si ia tipul de eczema de cauza interna.  

Tratamentul eczemei 

Se recomanda ca in tratamenul eczemei sa se tina seama de urmatoarele principii: 

1.Cercetarea si eliminarea cauzelor care au favorizat sau determinat densibilizarea pielii. 

2.Eczema fiind o reactie centrala nervoasa cu un mecanism patogenic complex, tratamentul trebui sa urmareasca intreruperea lantului fizio-patologic, mai ales la nivelul sistemului nervos. 

3.Eczematosii se sensibilizeaza cu usurinta fata de substantele medicamentoase aplicate pe piele in scop terapeutic, motiv pentru care se recomanda multa prudenta in indicarea tratamentelor locale. 

 Eczema la sugar si copil 

Eczema primei copilarii, indeosebi a sugarului, trebuie studiata aparte, deoarece are caractere clinice, etio-patogenice particulare si necesita un tratament deosebit, in special din punct de vedere dietetic. Eczema la copil apare devreme si in general se vindeca pana la doi ani, rareori mai tarziu. Dupa patru ani, eczema are aceleasi caractere ca si aceea a adultului. 

Dupa momentul aparitiei, dupa topografie, aspect clinic si evolutie, se pot descrie doua tipuri clinice de eczema la sugar: 1.eczema seboreica si 2 eczema propriu-zisa. 

1.Eczema (sau dermita) seboreica incepe totdeauna in primele 2-3 luni dupa nastere. -Eczema cefalica incepe la nivelul pielii capului si se manifesta prin scuame-cruste cenusii-glbui, grase, suculente, aderente de par, care este aglutinat. Cand se inlatura crusta prin dezlipire sau prin sectionarea firelor de par, se observa dedesubt o suprafata rosie aprinsa, neteda, zemuinda. Trebuie precizat ca nu se gasesc nici vezicule ca in eczema propriu-zisa, nici exulceratii ca in impetigo. Foarte repede leziunile se intind la urechi, la sprancene, apoi partial la obraz, in plicile gatului. Elemente izolate rotunde de 1-2 cm diametru scuamo-crustoase sau scuamoase, vag psoriaziforme, pot aparea pe restul toraco-abdomenului, indeosebi in regiunea subombilicala. 

Tratamentul eczemei seboreice trebuie sa fie in primul rand local. Deoarece compresele umede sunt adesea greu suportate, se recomanda mai curand ca inlaturarea crustelor sa se faca cu vaselina sau cu ulei cu acid salicilic 2%. Apoi se aplica unguente specifice. In perioada de vindecare si spre a preveni recidivele se recomanda o igiena riguroasa, pudraj larg cu pudre minerale sau aplicare de ulei fiert. 

Din punct de vedere dietetic, unele reguli generale care vor fi dezvoltate la eczema propriu-zisa isi gasesc si aici aplicarea. Este bine adesea de a se adauga in alimentatie 200 g de lapte de vaca. Biotina da de asemenea rezultate bune. 

Eczema propriu-zisa a sugarului apare totdeauna mai tarziu si anume dupa luna a treia, adesea la 5-6 luni. Localizarea obisnuita este la nivelul fetei, anume la mijlocul obrajilor, unde formeaza doua placi simetrice rotunde de 5-8cm diametru. Mijlocul barbiei, ca si centrul fruntii pot fi de asemenea interesate. Pielea capului, urechile, gatul sunt mai rar interesate. Pruritul este foarte intens si rebel. Din cauza scarpinatului violent se formeaza excoriatii si cruste hematice. 

Daca se face greseala de a se vaccina copii atinsi de eczema, apare uneori o vaccina generalizata, cu leziuni in special pe zonele eczematoase, cu stare generala grava.  

Tratamentul. 

Dietetica constituie punctul esential al tratamentului. Aceasta trebuie adaptata tinand seama de doua elemente esentiale: indreptarea greselilor in alimentatie si adoptarea regimului in legatura cu tipul eczematosului. Astfel copiii slabi, distrofici, vor fi hraniti abundent si nu subalimentati. Nu se va suprima laptele de mama decat cu totul exceptional si atunci se va trece la laptele de vaca diluat, acidulat, smantanit, adaugat cu faina. La copiii pastosi se vor da putine lichide si alimente fara sare pentru a-i deshidrata. La copiii grasi se va da o alimentatie limitata, asa incat sa nu mai cresca exagerat in greutate. In toate cazurile daca eczema este rebela se va tinde la scaderea cantitatii de lapte, indeosebi dupa 4 luni. Alimentatia se va completa printr-un regim bogat in vitamine, cu legume, fructe(supe, pireuri de legume fierte in apa fara sare, compot, zeama de rosii daca este tolerata, de lamaie ). La copiii mai mari, cura de legume si fructe crude poate da rezultate bune. De la 4-5 luni se poate introduce in alimentatie ceaiul DENIPLANT BABY. 

O regula esentiala este ca copilul sa nu fie subalimentat, sa nu slabeasca(exceptie copiii grasi). Este preferabil ca copilul sa cresca in mod normal in greutate chiar pastrandu-si eczema, decat sa se amelioreze de eczema dar sa slabeasca. 

Tratamentul intern trebuie adaptat cazului si stabilit numai de medicul curant. Extractele tiroidiene sau pancreatice pot fi incercate cu prudenta. Antihistaminicele de sinteza au dat unele rezultate, dar inconstant, partial sau trecator. Ele nu sunt lipsite de inconveniente. Corticoterapia nu trebuie aplicata decat rareori, in puseuri acute si o vreme limitata. 

Schimbarea de aer(campie sau altitudine moderata) influenteaza adesea favorabil evolutia eczemei. 

Tratamentul local este foarte important. In primul rand se va evita scarpinatul prin aplicarea de pansamente. In perioadele acute se vor aplica comperese cu solutii slabe de ceai de musetel, acid boric, borax. Foarte repede, indeosebi in fazele subacute, se va trece la creme, paste, apoi progresiv se vor adauga si reductoare usoare sau mijlocii. Copiii nu vor fi spalati cu sapun, ci stersi cu ceai de musetel, acid boric, ulei vegetal. Se preconizeaza bai ceva mai rare si atunci caldute, cu amidon sau tarate.  

Eczematidele 

Eczematidele reprezinta un grup de dermatoze eritemato-scuamoase, pruriginoase, avand aspect histologic si mecanism patogenic asemanator eczemei. 

Eczematidele figurate seboreice debuteaza prin leziuni punctiforme. cu contur net, de culoare rosie sau roz, acoperite de scuame de aparenta groasa. Pe masura ce leziunile se intind in suprafata, centrul lor capata o culoare rosiatica-galbuie, iar periferia usor reliefata isi pastreaza culoarea rosie. Elementul ajuns la dezvoltarea sa completa este rotund, numular, acoperit de scuame, avaand acelasi aspect ca si in leziunile initiale. Diagnosticul eczematidelor trebuie diferentiat de pitiriazisul versicolor, a carui coloratie este cafenie deschis, uneori roz palid, este nepruriginos, sau de psoriazisul numular, care are scuama mai groasa si uscata. 

Eczematidele pitiriaziforme sunt eruptii eritemato-scuamoase ale caror elemente se pot localiza sau disemina pe intreg trunchiul, la membre si la nivelul pielii capului. 

Eczematidele psoriaziforme difera de precenentele prin faptul ca elementele eruptive sunt acoperite de scuame mai groase, stratificate, iar eruptia are tendinta la extensie si persistenta. Aceste eczematide se deosebesc de psoriazis prin aspectul grasos al scuamei si prin absenta semnului petei de lumanare. In plus, la eczematidele psoriaziforme, marginile placilor sunt mai putin netede decat la psoriazis. 

Tratamentul acestor eczematide este aproape identic cu cel al eczemei, deoarece acestea reprezinta o forma accentuata de eczema.  

Neurodermita sau lichenul simplex cronic 

Neurodermita este constituita din unul sau mai multe placarde lichenificate, conditionate de prurit si de consecinta sa, scarpinatul. Uneori neurodermita este primitiva, sau propriu-zisa, alteori este secundara eczemei. Pielea din regiunile interesate sufera modificari speciale, gratie carora se ingrasa, devine uscata, rugoasa, cu santurile interpapilare mult accentuate. 

Se disting doua forme de neurodermita: cronica si difuza. 

1.Neurodermita cronica circumscrisa debuteaza prin prurit, intermitent, care se exacerbeaza seara si sub influenta abuzurilor alimentare sau a emotiilor. Scarpinatul consecutiv pruritului produce modificari ale pielii din regiunea afectata, care devine rosiatica si prezinta niste ridicaturi aplatizate,usor lucioase. Aceste modificari se accentueaza progresiv si realizeaza aspectul caracteristic perioadei de stare a bolii. 

Pruritul care precede aparitia leziunilor persista in tot cursul evolutiei lor. Acest simptom apare intermitent in crize si antreneaza nevoia de scarpinat. 

Dermatoza are evolutie cronica, prelungita, putand persista ani de zile, sau disparand spontan, ca sa reapara mai tarziu in alta regiune. 

2.Neurodermita difuza se diferentiaza de forma precedenta, prin faptul ca pruritul si lichenificarea sunt difuze. 

Aparitia leziunilor este precedata de prurit generalizat si intermitent. Sub influenta scarpinatului apar mai intaI papule punctiforme latite si lucioase, care cu timpul conflueaza producand placarde lichenificate, difuze, cu marginile neregulate. 

Neurodermita trebuie diferentiata de eczema cronica lichenificata, care totdeauna este precedata de veziculatie si zemuire, precum si de lichenul plan, in care papulele ovalare plane, lucioase, au in centrul striatii caracteristice si sunt de obicei izolate. 

Tratamentul urmareste in primul rand scaderea pruritului. Pentru aceasta sunt indicate dupa caz, curele helio-marine, baile de namol si curele cu ape minerale arsenicale sau sulfuroase. 

 Urticaria 

Urticaria este o eruptie cutanta acuta, pruriginoasa, caracterizata prin papule sau placi reliefate albe sau rosiatice, asemanatoare cu leziunile produse prin contactul cu frunzele de urzica. 

Aparitia ei traduce o reactie alergica, predominant vasculara, a unor indivizi sensibilizati fata de alergeni macromoleculari. 

Urticaria apare brusc, uneori insotita de febra, tulburari gastro-intestinale (greturi, varsaturi, diaree,)simptomul initial care atrage atentia bolnavului este pruritul, dupa care apar in cateva minute leziunile urticariene caracteristice. 

Pruritul este un simptom subiectiv constant. Scarpinatul determina aparitia de noi leziuni urticariene. 

Eruptia urticariana este caracterizata prin faptul ca elementele dispar dupa cateva ore, ca sa reapara dupa intervale variabil, in acelasi loc sau in alte regiuni. 

La unii urticarieni, simpla frecare a pielii cu unchia este urmata de aparitia unei dungi rosii, care in 40-90 secunde ia aspect urticarian.Acest fenomen se numeste dermografism figura .Dermografismul dureaza luni si chiar ani de zile.  

Pruritul 

Pruritul este o senzatie particulara care provoaca scarpinatul; el este la fel de nedefinit ca si senzatia tactila, termica, etc. 

Cauzele pruritului sunt multiple: eczeme, interne, toxice, autotoxice, ect.In general aceste cauze se asociaza, formand asa-zisa sumatie pruriginoasa, dominata de un factor neurogen cortical. 

Unicul simptom obiectiv al pruritului este leziunea de scarpinat. La inceput, bolnavul cauta sa domine nevoia imperioasa de a se scarpina, ca pana la urma sa cedeze, scarpinandu-se violent si producandu-si excoriatii. 

Crizele pruriginoase dureaza 5-15 minute, uneori o ora si chiar mai mult. Frecventa si ritmul crizelor nu urmeaza nici o regula. 

Pruritul poate fi difuz, generalizat, sau localizat intr-o regiune cutanata mai mult sau mai putin intinsa. De obicei nu este permanent si egal in intensitate, ci prezinta exacerbari vesperale si nocturne, cu intermitente caracteristice. 

Criza de prurit poate fi acuta sau sub acuta, insotita de nevoia imperioasa de scarpinat, care da o senzatie de voluptate si o data declansata nu mai poate fi oprita. 

Consecintele imediate ale scarpinatului sunt variate si in strict raport cu intensitatea lui. Ele pot merge de la simplul eritem trecator, pana la excoriatiile liniare caracteristice. 

Consecintele tardive ale pruritului sunt datorate in special, infectiei secundare cu piococi, carora scarpinatul le da posibilitatea sa patrunda in piele si sa realizeze aspecte variate de piodermite. 

Se vorbeste de prurit-simptom atunci cand acesta insoteste o dermatoza oarecare si de prurit-boala cand este insotit de leziuni cutanate caracteristice. 

Din punct de vedere clinic se disting doua forme de prurit-boala:generalizat si localizat.  

Dishidroza 

Dishidroza este o dermatoza veziculoasa localizata la extremitati, cel mai des pe palme si plane, in spatiile interdigitale si pe partile laterale ale degetelor. 

Eruptia apare brusc, mai ales in anotimpurile calde, fiind precedata de prurit si uneori de tumefierea extremitatilor. Leziunea elementara este o vezicula, la nivelul careia pielea isi pastreaza culoarea normala sau este mai usor congestionata. Veziculele au la inceput marimea unui varf de ac, ating repede dimensiunile unui bob de linte. Vezicula de dishidroza este dura la pipait si are un acoperis epidermic gros, rezistent si transparent. Ea contine un lichid clar, filant. 

Dishidroza propriu-zisa evolueaza in 10-15 zile, vindecandu-se spontan, dar recidiveaza frecvent. 

Tratamentul dishidrozei trebuie sa se raporteze la cauza care a produs dermatoza. In primul rand trebuie cautate si tratate focarele micotice. Alteori trebuie decelate si tratate focarele de infectie cu piococi(amigdalian, dentar, etc)  Ca tratament local se recomanda: alcool iodat si salicilat 1-2% sau alte preparate antimicotice. Pentru dishidrozele de cauza nedeterminata, tratamentul este identic cu acela al eczemei

Dermatozele profesionale sunt afectiuni cutanate care se intalnesc exclusiv sau cu predominanta in legatura cu exercitarea unor anumite profesii si a caror cauza totala sau partiala rezulta din conditiile in care se exercita munca. 

In general cam 65% din bolile profesionale sunt dermatoze profesionale. Aproximativ 1-2 % din muncitorii din domeniul chimic, petrolier sunt afectati de astfel de dermatoze. 

In practica, cauza celor mai multe dermatoze profesionale, respectiv a toxidermiilor, dermitelor si eczemelor profesionale, ca si leziunilor anexe ale pielii, unghiilor, perilor, glandelor sudoripare si sebacee, sunt agentii chimici. Aceste produse chimice se intalnesc foarte frecvent in procesul de productie, fie ca materii prime, fie adesea ca substante intermediare sau finite. De asemenea, sunt uneori intrebuintate ca solventi, catalizatori. 

Enumeram mai jos substantele chimice care provoaca mai frecvent dermatoze profesionale: 

Substante cu actiune obligatorie; acid sulfuric, azotic, clorhidric, oxalic, formic, cromic, acizi crezolici. Hidrat de potasiu, de sodiu, de calciu. Carbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu, bicromat de potasiu. Clorura de zinc, arsenic, saruri de arsenic, clor si produse clorate. Bioxid de sulf, anhidrida acetica, terebentina, acetona, tetraclorura de carbon, benzen, sulfura de carbon. 

Substante cu actiune sensibilizanta: bismut, nitrat si alte saruri, mercur, metal si diferite saruri, Plumb, acetat si alte saruri, Cianura de sodiu, Cianura de nichel si de potasiu, Cianura dubla de zinc si potasiu, Cianura dubla de cupru si potasiu, Sulfat de nichel, Sulfat de zinc, Beriliu, Sulfura de sodiu, Alaun de potasa, Sulfat de crom, Saruri de cobalt, Clorura de amoniu, Hidrogen sulfurat, Hidrazina, Oxalat de etil, Fenilacetati, Creolina, Sapunuri naftenice, Fenilcrezoli, Paramidofenoli, Benzidina, Coloranti diversi, Anilina, Foliculina, Cloroform, Lacuri, Rasini sintetice si naturale, Bachelita, Plastice sintetice, acrilice, nylon, diferite substante explozibile, Insecticide, Cosmetice,Parfumuri,Sapunuri diverse, Medicamente diverse. 

Grupa hidrocarburilor contine diferite derivate de petrol : Petrol lampant, benzina, With spirit, Motorina, Uleiuri minerale, Gudroane, Reziduuri, Smoala, bitum. 

Substante care se absorb prin piele(provocand leziuni generale fara leziuni cutanate):Trinitroglicerina, Trotil, Fenetol, Fenetidina. 

In legatura cu importanta, localizarea si etiologia leziunilor se intalnesc: 

1.Stigmate profesionale, 2.Toxidermii. 3.Dermite, eczeme. 4.Melanodermii. 5.Keratodermii. 6.Leziuni prin agenti fizici si caustici chimici. 7.Infectii profesionale. 8.Leziuni ale anexelor pielii.  

Diagnosticul unei dermatoze profesionale comporta doua etape. In prima etapa se face diagnosticul morfologic ca in oricare dermatoza. In etapa a doua, cea mai importanta, se stabileste daca leziunile sunt sau nu in legatura cu profesia si care anume sunt cauzele si patogenia lor. 

Tratamentul local este tratamentul obisnuit al leziunilor.  Astfel, dermitele, eczemele, piodermitele, arsurile vor fi tratate in concordata cu stadiul si forma clinica. Arsurile chimice necesita tratamente speciale

Bolile autoimune sunt datorate pierderii tolerantei imunologice (defect de recunoastere si toleranta a autoantigenelor), care poate fi primitiva sau secundara. 

Colagenozele sunt „boli ale colagenului” in care intra lupusul eritematos,artrita reumatoida, sclerodermia, dermatomiozita si periarterita nodoasa. 

Anticorpogeneza in conditiile unor anomalii primitive de ordin genetic, este valabila indeosebi pentru lupusul eritematos sistemic si sclerodermic. In celelalte manifestari autoimune, este vorba de o autoimunitate secundara, in care diferitele componente tisulare, pentru a juca un rol de antigene, trebuie sa fie lezate in prealabil de diferite noxe.  

Lupus eritematos 

Lupusul eritematos este o dermatoza eritemato-scuamo-atrofianta, cateodata cicatriceala, cronica, cu durata indefinita si localizata adesea in mod simetric pe fata. Cu toate ca lupusul eritematos are o simptomatologie bine precizata, aceasta afectiune nu poate fi considerata ca o entitate morbida bine definita, ci este considerata ca un sindrom cutanat alergic fata de diversi factori. 

Din multiplele aspecte de ordin clinic si biologic privind lupusul eritematos, cronic, se poate spune ca aceasta este o forma benigna, insa potential evolutiva in cadrul lupusului eritematos. Se presupune ca raritatea transformarilor lupusului cronic in forma acuta tine de diferente genetice, in factori predispozanti. 

Factorul genetic joaca un rol primordial in patologia lupusului eritematos, transmiterea facandu-se cu multa probabilitate prin gene multiple. 

Se disting 3 forme clinice de lupus eritematos: 

1.Lupusul eritematos cronic localizat, cu cele doua aspecte: 

-lupusul eritematos fix sau discoid. 

-lupusul eritematos centrifug. 

2. Lupusul eritematos cronic si subacut diseminat. 

3. Lupusul eritematos acut sistemic(lupus eritematos acut diseminat) 
 

Trebuie mentionat de la inceput ca un lupus eritematos localizat poate sa inceapa uneori in mod brusc, cu simptome generale(febra, cefalee, edem al fetei, etc.) Pe de alta parte un lupus eritematos cronic fix se poate exacerba, prezentand placarde multiple de dimensiuni variabile si pe maini, regiunea medio-toracica, mai rar in restul corpului.  

Lupusul eritematos centrifug se caracterizeaza prin placarde eritematoase, cu evolutie rapida, centrifuga si cu scuame foarte putin dezvoltate, deci forme superficiale. Incepe uneori cu simptome generale ca febra, cefalee, edem acut inflamator, in special al ploapelor. Poate fi confundat la inceput cu erizipelul. In forma centrifuga, atrofia sau cicatricea sunt de asemenea foarte reduse sau lipsesc complet. Este varietatea cea mai benigna si susceptibila de vindecare, chiar si spontan. Se gaseste des la fata, ocupa nasul si pometii obrajilor, unde ia aspectul unui fluture sau liliac cu aripile intinse, de unde si numele de vespertilio. 

Lupus eritematos fix sau discoid are de asemenea o evolutie excentrica, dar foarte lenta. In luni de zile inainteaza cu cativa milimetri. Sunt forme cu o infiltratie profunda, cu scoame groase aderente si cicatrice desfigurante. Eritemul este un element principal, care se mentine in tot timpul evolutiei. Chiar atunci cand apare scuama, eritemul persista la periferie, unde constituie zona de progresie a bolii. Exista tipuri in care toate formele se reduc la o pata purpurie-rosie, care dispare la presiune. 

Celalalt element este scuama, leziune epidermica cu varietati foarte mari ca grosime si aspect. In forme mai recente este fina, abia vizibila, ca o pelicula fina de colodiu. Scuama, daca este subtire, este transparenta si nu mascheaza roseata pielii. In alte cazuri mai vechi, scuamele sunt stratificate, uscate, aderente, cretacee. Daca ridicam scuama, ceea ce este intotdeauna greu, observam pe fata ei interioara o serie de prelungiri filiforme, foliculare, care fixeaza scuama de leziune. In alte forme, scuamele sunt mult mai groase, neregulate si grauntoase, ca o tencuiala. Scuamele sunt foarte aderente, iar la ridicarea lor se poate produce uneori o sangerare. Uneori placardul este usor sensibil la apasare. 

Un al treilea element caracteristic este cicatricea atrofica. Ea nu este niciodata rezultatul unei ulceratii, caci aceasta dermatoza nu ulcereaza spontan, ci este rezultatul unei scleroze interstitiale, prin resorbtia infiltratului patogenic. Cicatricea este variabila si in raport cu intensitatea si profunzimea infiltratului. In formele superficiale, poate lipsi complet. in alte cazuri este mai pronuntata, cenusie sau depigmentata si deprima tesuturile. 

Boala are o durata foarte lunga, uneori persista toata viata. Se localizeaza cu predilectie pe fata; se poate dezvolta si in pielea capului, unde produce o alopecie in general definitiva. Se mai localizeaza in partea anterioara a toracelui, indeosebi in regiunea presternala, pe fata dorsala a degetelor, deci cu predilectie in regiuni expuse la lumina soarelui. 

Lupusul eritematos diseminat este o forma generalizata, intermediara intre forma obisnuita localizata si lupusul acut exantematic. 

Uneori un lupus stationar de ani de zile se poate transforma intr-o forma diseminata, fara simptome generale accentuate, alteori eruptia se produce cu fenomene generale. Aceasta varietate de lupus diseminat subacut are un prognostic relativ benign, spre deosebire de cel acut. Vindecarea nu se produce integral, ci persista placardele eritemato-scuamoase, atrofice, mai mult sau mai putin intinse si numeroase.  

Lupus eritematos acut prezinta in majoritatea cazurilor de altfel rare, simptome clinice deosebite de lupus eritematos obisnuit. 

Lupusul eritematos diseminat a fost inclus in grupele bolilor de colagen. Sub aceasta denumire au mai fost desemnate o serie de afectiuni cu etiologie necunoscuta si in care procesul de hipersensibilizare joaca probabil un rol important, cu modificari anatomopatologice identice, exteriorizate printr-o degenerescenta fibrinoida difuza a tesutului vasco-conjunctiv. 

In acest grup in afara de lupusul eritematos diseminat, ar intra poliartrita reumatica acuta si periartrita nodoasa si dermatozele: sclerodermia si dermatomiozita. Este vorba deci de boli de sistem, adica ale sistemului vasculo-conjunctiv. 

Afectiunile incadrate ca boli de colagen, nu sunt catusi de putin entitati morbide, ci mai degraba modalitati diferite de reactie la cauze diverse, toxice sau microbiene. Ar exista deci o apropiere intre bolile de colagen si bolile alergice. 

Lupusul eritematos acut incepe tot cu simptome generale de febra ridicata, stare septica, artralgii, mialgii, urmate repede de pleurite, pericardite, nefrite si poliartrite. Eruptia cutanata prezinta aspecte clinice diferite:placarde eritematoase mai mult sau mai putin intinse, eruptii buloase si purpurice. Uneori acestea pot lipsi. 

In tratamenul acestor afectiuni, desi in ultima perioada s-au inregistrat progrese, rezultatele se lasa inca asteptate. Tratamenul cu saruri de aur, este metoda de predilectie si da unele rezultate in special in formele mai recente, superficiale. Totusi trebuie avut in vedere si accidentele care pot aparea in timpul acestui tratament, cum ar fi: eritrodermii, ictere, stomatite, nefrite. In aceste cazuri trebuie suprimat imediat tratamentul. Introducerea cortizonului, hidrocortizonului si a celorlalte derivate ale acestuia, nu a dus la efecte spectaculoase, insa in orice caz ameliorarile sunt considerabile. Rezultatele depind desigur si de gradul leziunilor organelor vitale(rinichi, inima). Actiunea acestor preparate nu este de loc etiotropa ci morbistatica, adica opreste evolutia ulterioara a bolii. 
Parapsoriazisul 

Sub numele de parapsoriazis, inalnim trei tipuri eruptive rare, de natura necunoscuta, cu evolutie cronica si cu totul independente de psoriazis, cu care nu prezinta decat vagi asemanari clinice. 

Cel mai interesant de cunoscut din punct de vedere practic este asa-zisul parapsoriazis in picaturi. Eruptia este constituita din elemente papuloase nepruriginoase de marimea unui bob de linte, diseminate intr-un numar variabil pe trunchi si membre. 

Parapsoriazisul lichenoid se deosebeste de precedentul, pe de o parte,prin aceea ca elementele sale constitutive sunt mai infiltrate, globuloase sau turtite, scuamoase numai in partea lor centrala, iar pe de alta, prin aceea ca elementele eruptive se reunesc adesea intre ele, constituind placare rosiatice, adesea reticulare, diseminate pe trunchi si membre, de aparenta atrofica pe alocuri. 

Parapsoriazisul in placi se caracterizeaza prin placarde de marimi variabile, de obicei rotunde, sau ovalare, alteori dispuse in forma de dare ramificate, zoniforme, diseminate pe trunchi, membre, de culoare rosiatica-galbuie, prea putin infiltrate, acoperite cu scuame fine.  

Pitiriazisul Rubra Hebra 

Pitiriazis rubra, este o dermatoza eneralizata, rara, cu evolutie cronica si sfarsit de cele mai multe ori letal. 

Din punct de vedere evolutiv, eruptia incepe de obicei prin placarde rosii si usor scuamoase, situate in diverse regiuni, care apoi se extind treptat la totalitatea tegumentului. Ajunsa in faza de completa dezvoltare, dermatoza se caracterizeaza printr-o roseata intensa si generalizata a pielii, de nuanta inchisa, uneori usor violacee, insotita de o descuamatie pitiriaziforma moderata. Pielea este in general putin infiltrata, iar la suprafata sa nu se observa nici papule, nici zemuire. Cu timpul, pielea incearca un fel de atrofie, se subtiaza, devine intinsa, lucitoare, pe alocuri retractila prezentand jena la miscari. Bolnavul se plange de frig, de tensiune in piele si cateodata de mancarimi pronuntate. Dupa cateva luni, uneori mai tarziu, starea generala incepe a se resimti, bolnavul slabeste, se casectizeaza si moare de obicei de tuberculoza pulmonara sau de vreo alta boala intercurenta. Se cunosc insa si cazuri de vindecare. 

In afara de pitiriazisul Rubra Hebra, se mai poate intalni pitiriazisul rubra pilar si pitiriazisul rozaceu gibert.  

Lichenul Plan 

Lichenul plan este o dermatoza cronica, de natura neprecizata, caracterizata din punct de vedere clinic printr-o eruptie pruriginoasa mai mult sau mai putin intinsa, constituita din papule de aspect particular. 

Leziunea elementara a lichenului plan este o papula de marimea unei gamalii de ac, de culoare rosiatica sau rosiatica-galbuie si uneori rosiatica-liliachie, de forma rotunda sau poligonala, cu suprafata neteda si lucioasa ca o fateta decristal, prezentand adesea la centrul sau o mica infundatura puctiforma. Aceasta papula este uscta, de consistenta ferma si lipsita de scuame vizibile. 

Lichenul plan se dezvolta cu o deosebita predilectie pe fata anterioara a pumnului, antebrat, in regiunea subombilicala, organe genitale, pe partile laterale ale trunchiului si in regiunea lombara inferioara. In formele discrete ale bolii, eruptia poate ramane timp indelungat sau chiar definitiv circumscrisa la locurile de electie. De cele mai multe ori, insa ea sfarseste prin a se disemina aproape pe toata intinderea tegumentului, care este presarat cu elemente eruptive apartinand unuia sau altuia din aspectele descrise. 

Pe masura ce eruptia se invecheste, elementele sale incep a se pigmenta in mod difuz sau numai la periferia lor. 

Lichenul plan este o dermatoza prin definitie pruriginoasa, pruritul fiind uneori, mai ales la nervosi, surmenati, foarte intens si suparator, impiedicand somnul bolnavului. In formele obisnuite ale bolii, starea generala nu este influentata. 

Observatiile clinice arata ca lichenul plan este o boala a varstei adulte, ea fiind foarte rara la copii si batrani. Pare ceva mai frecventa la barbati decat la femei, iar intelectualii sunt mai des atinsi. Interventia sistemului nervos central, care joaca un rol atat de important in dezvoltarea multor dermatoze, poate fi adesea invocata si aici. Se cunosc un numar important de cazuri in care lichenul plan si-a facut aparitia dupa o emotie violenta. 

Lichenul plan este o boala cu evolutie cronica, putand dura luni si ani de zile. Uneori generalizarea eruptiei se face repede, alteori treptat, sub forma de izbucniri succesive, la intervale variabile. Elemente noi apar pe masura ce unele din cele vechi incep sa regreseze, lasand in locul lor pete pigmentate si imprimand cu timpul tegumentului un aspect tigrat. Dupa vindecare, recidivele sunt posibile, fie sub forma de placarde izolate, fie reproducand tipul eruptiei enterioare.  

Lichenul Nitidus 

Sub acest nume s-a descris o dermatoza rara, foarte asemanatoare, din punct de vedere clinic, cu leziunile elementare ale lichenului plan, dar deosebindu-se de ele prin structura lor tuberculoida. El se prezinta de obicei sub forma unei eruptii localizate, de preferinta pe teaca penisului, dar care se poate generaliza cu predominanta in plici. Boala se intalneste mai des la barbatii de varsta adulta. 

Clinic, eruptia este constituita din mici papule plane, lucitoare, de culoare alburie sau bruna, nepruriginoase. 

Lichenul nitidus, considerat de unii ca o tuberculida lichenoida, n-ar fi, pentru altii, decat o varietate particulara de lichen plan. In sprijinul acestei din urma pareri, s-a invocat asocierea lui in unele cazuri cu lichenul plan cutanat sau bucal.  

IHITOZA 

Ihtioza este o dermatoza scuamoasa, constituita din scuame de grosimi variabile, mai mult sau mai putin juxtapuse, amintind de solzii pestilor, de unde provine si numele dat bolii. 

Acesta afectiune, in general familiala, isi face aparitia in prima copilarie si persista in tot cursul existentei. 

Clinic, ihtioza se caracterizeaza prin doua simptome particulare: o uscaciune pronuntata a pielii si existenta la suprafata ei a unor scuame de aspect special. 

Uscaciunea pielii, mai accentuata in cazurile cu scuame abundente, nu pare sa fie strict conditionata de acestea, deoarece persista chiar daca scuamele sunt indepartate prin procedee terapeutice. Ea este in general mai putin pronuntata la nivelul marilor plici decat in restul tegumentului. Acest lucru se vede mai ales in anumite forme pe care le intalnim adesea la unii din membrii apartinand familiilor de ihtiozici. Alteori xerodermia constituie, un timp mai mult sau mai putin indelungat, simptomul premergator al unei ihtioze cu dezvoltare tardiva. 

In ihtioza constituita, pielea bolnavului este acoperita permanent cu scuame uscate, mai mult sau mai putin mari, in general subtiri si lucru important, aderente de piele in cea mai mare parte a intinderii lor. Din aceasta cauza, spre deosebire de ceea ce se intampla in dermatozele scuamoase cu substrat inflamator, dezlipirea si indepartarea scuamelor se face aici cu oarecare dificultate. Zgariate cu unghia, scuamele se faramiteaza usor din cauza uscaciunii lor, desenand in lungul zgarieturii o dara albicioasa pulverulenta, ca in psoriazis. 

Dupa aspectul scuamelor se pot descrie mai multe tipuri de ihtioza: 

1.Ihtioza pitiriaziforma, cu scuame mici, furfuracee, 

2.Ihtioza scutulara caracterizata prin scuame mai mari, lameloase, poligonale sau ovale, cu marginile dezlipite si centrul aderent. 

3.Ihtioza neteda sau sidefie, dupa cum scuamele prezinta o suprafata neteda si lucitoare, sau dupa cum ele au o nuanta sidefie sau argintie. 

4.Ihtioza neagra, cand scuamele, fie in urma acumularii de impuritati, sub marginile lor dezlipite, fie in urma unor transformari chimice ale substantei lor constitutive, capata, in parte sau in totalitate, o nuanta negricioasa. 

In formele sale obisnuite, ihtioza este o dermatoza generalizata cu dispozitie simetrica. Cu exceptia plicilor, ihtioza este raspandita pe toata suprafata tegumentului, predominand mai ales pe membre si in jumatatea inferioara a trunchiului. In regiunile palmo-plantare scuamele lipsesc, dar pielea este uscata si aspra. Unghiile pot fi normale sau uneori uscate si prezentand crapaturi. 

Secretia glandelor sudoripare si sebacee este scazuta la ihtiozici. 

Legatura dintre starea de uscaciune a pielii si procesul ihtiozic propriu-zis ne apare in mod evident daca tinem seama de faptul ca in formele mai atenuate ale bolii scuamele pot disparea complet in timpul verii, pentru a reaparea iarna. 

Ihtioza este o afectiune nu prea rara, mai ales daca ne referim la formele sale mai usoare. Factorul etiologic care se impune, prin frecventa lui, este acela al ereditatii, pe care o intalnim in 25% din cazuri. Transmiterea bolii se face de obicei in linie directa, de la parinti la copii, in curs de mai multe generatii succesive, sau poate uneori sari o generatie. Ereditatea poate fi si colaterala. In 50% din cazuri, ihtioza ia caracterul unei boli familiale, interesand, fara nici o preferinta ambele sexe. Ihtioza nu este prezenta niciodata de la nastere, ci ea nu incepe sa se manifeste decat in cursul primilor 3 ani de viata, pentru a dura uneori toata viata. 

Din punct de vedere fiziopatologic, ihtioza ne apare ca o malformatie a pielii, caracterizata printr-o diminuare a secretiilor glandulare ale acestui organ(sudoripare si sebacee) si ca o consecinta a acestei stari, printr-o uscaciune a tegumentului si o tulburare a procesului descuamativ. In aceste conditii, celulele cornoase ale stratului disjunctum, in loc sa se elimine pe masura producerii lor in mod invizibil, ca in stare normala, raman mai mult timp aderente la tegument, la suprafata caruia se acumuleaza sub forma unor scuame de grosimi variabile. Cauza intima care prezida la geneza acestei malformatii este inca nenunoscuta. 

Unii specialisti, bazati pe coexistenta frecventa a ihtiozei cu tulburari in functia glandelor cu secretie interna si mai ales ale tiroidei si ale glandelor sexuale, inclina sa admita natura sa endocrina. Insuficienta tiroidiana trebuie cautata cu multa atentie la ihtiozici, deoarece la dansii imbraca de obicei forma unor mici hipotiroidii, metabolismul bazal fiind rar modificat. 

Ca si in psoriazis sau celelate dermatoze scuamoase, tratamentul extern nu urmareste decat indepartarea scuamelor formate prin metode fizice si atenuarea uscaciunii pielii cu ajutorul unor unguente, pomezi, etc, de aceea pentru rezolvare problemei in sine trebuie intervenit intern.  

KERATODERMIILE 

Sub aceasta denumire, pur simptomatica, se inglobeaza in general toate procesele cutanate care se insotesc de o ingrosare mai mult sau mai putin pronuntata a stratului cornos. Sediul obisnuit al keratodermiilor este reprezentat prin regiunea palmara si cea plantara, stratul cornos al acestor regiuni prezentand, din cauza structurii sale, o tendinta speciala de a raspunde printr-o ingrosare anormala a lui fata de cauzele patologice cele mai diverse. 

Acestea ne explica pentru ce toate dermatozele, in tabloul carora intra si reactii ale stratului cornos, ca psoriazis, pitiriazis rubra pilar, lichen plan, eczema, ect. imbraca,atunci cand se localizeaza in regiunile amintite, un aspect keratozic mai pronuntat decat acela pe care il au in restul tegumentului. 
 

1.Keratodermia palmo-plantara simetrica familiala. 

Acesta boala se caracterizeaza in primele saptamani dupa nastere, sau ceva mai tarziu, in cursul primilor ani ai existentei. Ea incepe de obicei printr-o roseata difuza a palmelor si talpilor, care nu intarzie sa se insoteasca de o ingrosare progresiva a stratului cornos al acestor regiuni. In faza de completa dezvoltare a bolii, plamele mainilor si tapilor picioarelor, cat si fetele corespunzatoare ale degetelor respective, sunt acoperite in totalitate,cu o carapace cornoasa, a carei grosime poate varia de la cativa milimetrei pana la 1cm, iar la talpi chiar mai mult. 

De obicei hiperkeratoza se opreste brusc la marginea palmelor si degetelor, limitele sale periferice fiind inconjurate de un cearcan rosiatic sau rosu -liliachiu, larg de 2-3 mm. Cateodata, insa carapacea cornoasa poate depasi limita superioara a palmei, debordand simetric catre pumn si extremitatile inferioare ale antebratelor; la picioare, ea poate de asemenea depasi talpa, imbracand tendonul lui Ahile. 

In mod obisnuit keratoza imbraca aspectul unei lame cornoase compacte, fara scuame vizibile, de culoare cenusie sau galbena ca ceara veche, cu suprafata neteda, intretaiata numai de plicile naturale ale regiunii. 

Keratoza palmo-plantara se insoteste de obicei de o secretie sudorala exagerata, mai ales la picioare, unde ea poate deveni, prin stagnarea si maceratia inerente regiunii, de o fetiditate respingatoare. Sensibilitatea locala este diminuata in masura ingrosarii stratului cornos. Nu este vorba insa de tulburari propriu-zise de sensibilitate, deoarece, daca strapungem carapacea cornoasa cu varful unui ac, bolnavul simte imediat durerea. 

Leziunile mainilor si degetelor impiedica pe bolnav sa execute orice lucru care reclama o oarecare dexteritate sau o delicatete a simtului tactil. Leziunile picioarelor, la randul lor, pot jena mersul, din cauza fisurilor profunde de care se insoteste adesea. 

Factorul esential al acestor dermatoze este caracterul familial, fara a se sti precis cauza primara care sta la baza bolii insasi. Transmiterea acestei predispozitii morbide se face de obicei direct la descendenti, uneori in mod neintrerupt timp de mai multe generatii. 

Ca toate distrofiile congenitale, keratodermia palmo-plantara, o data dezvoltata, nu prezinta nici o tendinta la regresiune atata timp cat tratamentul se rezuma la subtierea si inlaturarea crustelor, din acest motiv ea poate constitui o infirmitate din cele mai penibile si greu de ascuns.  

Keratodermia palmo-plantara simetrica a adultilor, zisa si esentiala. 

In afara de forma descrisa anterior, se cuvine a se mentiona inca un tip de keratodermie, palmo-plantara simetrica ce se deosebeste de prima prin faptul ca nu este ereditara, ci apare la varsta adulta si este curabila. 

Din punct de vedere eruptiv, boala se caracterizeaza si aici printr-o hiperkeratoza palmo-plantara si digitala, simetrica, luand totdeauna o dezvoltare mai mare la picioare. Crapaturile sunt de obicei mai pronuntate in zona cacaiului, putand deveni dureroase si jena mersul. Uneori hiperkeratoza plantara, in loc sa fie difuza, are un caracter mai partial, limitandu-se la nivelul calcaiului si capului metatarsienelor, cu respectarea scobiturii talpilor si a marginii interne a piciorului. 

La maini hiperkeratoza este de obicei mai putin dezvoltata si poate fi si aici difuza sau limitata numai la marginea interna a palmelor sau in dreptul articulatiilor metacarpo-falangiene 

Tratata, boala se vindeca in general in cateva luni. 
  Dintre keratodermiile palmo-plantare simetrice, cu etiologie bine determinata amintim keratodermia palmo-plantara simetrica arsenica, datorata arsenicului, fie ingerat in mod prelungit ca medicament, fie introdus in organism in urma unor intoxicatii cronice profesionale si Keratodermia blenoragica, de origine microbiana ce se dezvolta de obicei in cursul unei blenoragii complicate cu manifestari extragenitale

Unii inframicrobi(ultravirusuri) se localizeaza la nivelul tegumentelor si produc boli bine caracterizate. Unele ultravirusuri au o afinitate mare atat pentru epiderm cat si pentru sistemul nervos. Din aceasta cauza se disting epidermoviroze (verucii) si epidermo-neuroviroze care cuprin herpesul si zona zoster. 

In afara de aceste viroze, afectiuni locale, mai exista unele infectii generale virotice, boli febrile si contagioase cu manifestari cutanate. 

Tot din aceasta categorie fac parte si o serie de dermatoze de origine virotica mai putin studiate cum sunt pemfigusul vulgar si psoriazisul.  

VERUCI VULGARE 

Verucile (negii, alunitele) sunt excrescente papilare si hiperkeratozice e dimensiuni variabile. Ele sunt datorate unui ultravirus sau inframicrob. 

Veruca vulgara apare in general la copii si adulti, tineri pe fata dorsala a degetelor si mainilor, mai rar pe palme, laba piciorului genuchi, coate, etc. Numarul lor este diferit, uneori numai 2-3, alteori sunt foarte numeroase. Ele sunt izolate sau grupate. Se prezinta ca niste ridicaturi rotunde, de dimensiuni variabile, de la o gamalie de ac pana la un bob de mazare si mai mare. Suprafata lor este convexa sau aproape plana, adesea neregulata la centru, prezentand niste ridicaturi verucoase. Culoarea verucilor este cenusie-galbuie, bruna sau negricioasa. Consistenta lor este tare, aspra. 

O data aparute, verucile cresc si persista indefinit, rareori se vindeca spontan. 

Veruca plantara este un tip clinic ceva diferit, din cauza caracterului tegumentului pe care se dezvolta. Stratul cornos, hipertrofiat nu permite dezvoltarea in relief a verucii, asa incat aceasta creste in profunzime, unde irita dermul papilar. Clinic, veruca plantara se prezinta ca o batatura, dar la centru se vede adesea o papilomatoza sau neregularitati cenusii-brune, iar la periferie un chenar hiperkeratozic. Durerea vie la presiunea exercitata la mijlocul verucii este caracteristica. 

Verucile plane juvenile apar la copii si adolescenti, mai rar la adulti, adesea brusc, exploziv. Se localizeaza in general pe fata, uneori pe dosul mainilor. Se prezinta ca niste papule plane, rotunde sau usor poligonale, de 1-2 mm diametru, de culoarea pielii sau ceva mai inchise. Se vindeca adesea in mod spontan.  

Verucile papilomatoase sau papiloamele sunt niste ridicaturi de cativa milimetri, pediculate, filiforme, care se formeza pe fata sau pe gat. 

Papiloamele mucoasei bucale sunt mai rare si mai putine la numar. Se asociaza fie cu papiloamele filoforme, fie cu verucile vulgare. Suprafata lor este totdeauna plana, iar coloratia lor cenusie face contrast cu rosul mucoasei. 

Tratamentul verucilor este local. Dupa anestezie locala se excizeaza veruca cauterizand apoi baza cu nitrat de argint. Deoarece prin aceasta metoda recidivele sunt frecvente, este preferabil sa se cauterizeze verucile prin diatermocoagulare, galvanocauter. Folosirea termocauterului este adesea urmata de cicatrice inestetice. 

Verucile plane se vindeca adesea cu pomezi rezorcinate si acid salicilic 5-10%.  

HERPESUL 

Herpesul este o eruptie acuta de vezicule situate pe o baza eritematoasa cu sediu obisnuit peribuco-nazal sau in regiunea genitala. Afectiunea este datorata unui virus. La om el se poate pune in evidenta in leziunile cutanate, in ganglionii spinali, adesea in lichidul cefalorahidian, uneori chiar in saliva si sange. Un fapt este evident: persistenta virusului in organism, indeosebi in ganglionii spinali, de unde periodic, in anumite circumstante, poate sa revina din nou la piele si sa produca leziuni. Calea de propagare a virusului este nervoasa, el se propaga in lungul nervilor, atat de la piele spre centru, cat si de la centru la tegumente. Unii specialisti socotesc ca virusul persista la nivelul leziunilor vindecate, ceea ce explica recidivele in acelasi loc. Acest mod de abordare nu se potriveste cu observatiile clinice, care arata ca aparitia eruptiei este insotita adesea si chiar precedata de manifestari nervoase. Uneori herpesul apare izolat, fara cauze aparente. De cele mai multe ori, insa el apare in urmatoarele circumstante: 

a).infectii de alta natura, uneori bine caracterizate, ca meningita cerebrospinala, pneumonia, gripa. 

b).in decursul unor tulburari umorale, socuri sau stari fiziologice, ca menstrele, raporturi sexuale. 

c).dupa administrarea unor medicamente sau vaccinuri  

d).in caz de infectii sau traumatisme locale ca blenoragia pentru herpesul genital, infectii sau traumatisme dentare, sinuzale sau amigdaliene pentru herpesul peribucal. 

Eruptia de herpes este precedata cu cateva ore sau chiar cu o zi, de senzatii subiective de prurit, caldura locala, adesea nevralgie discreta locala sau chiar regionala. Eruptia apare sub forma unui mic placard eritematos, putin edematos, reliefat, pe suprafata caruia se dezvolta rapid un buchet de vezicule, cu continut clar, de aspect perlat. Veziculele pot fi numeroase3-4, alteori exista placi si buchete in numar mai mare. In unele cazuri, veziculele sunt mai izolate unele de altele. Herpesul poate deveni local dureros la palpare. Foarte repede continutul veziculelor se tulbura transformandu-se in cruste cenusii-brune, uneori hemoragice, care cad lasand in loc o mica pata eritematoasa trecatoare. Toata evolutia dureaza 10-12 zile. Herpesul nu lasa cicatrice decat exceptional. Rareori herpesul se poate infecta. 

Herpesul genital merita a fi cunoscut din cauza fecventei lui, atat la barbati cat si la femei si a sediului sau pe mucoase, care ii da caractere deosebite. El se caracterizeaza prin faptul ca este mai dureros, adesea precedat si insotit de nevralgii accentuate. Veziculele se sparg repede si lasa in loc mici eroziuni, adesea confluente, cu margini policiclice si microciclice. Suprafata eroziunilor este rosie, zemuinda, uneori acoperita de un exudat cenusiu-galbui. La palpare leziunea nu este indurata, afara numai daca herpesul a fost tratat intempenstiv prin medicamente prea active, in care caz el se poate indura, ulcera si persista un timp mai indelungat. Herpesul vulvar este uneori intins, cu leziuni multiple, febril. Herpesul genital este adesea recidivant, putand deschide poarta la infectii veneriene. 

Herpesul bucal se localizeaza adesea pe amigdala, faringe, este dureros si poate fi insotit de febra(angina herpetica)  

Tratamentul herpesului nu este special, el vindecandu-se si singur. Tratamentele active, intempestive pot irita, exematiza, ulcera herpesul si deci prelungi evolutia sa. 

Tratamentele simple, descongestionante, usor dezinfectante pot totusi influenta favorabil evolutia, impiedicand infectiile supraadaugate. Astfel herpesul cutanat beneficiaza de atingeri cu alcool, pudraj cu talc, herpesul genital de comprese cu ceai de musetel, eventual o crema simpla. In caz de dureri se administreaza antinevralgice, vitamina B1. Pentru a evita infectiile veneriene, se interzice raporturile sexuale inainte de vindecare. 

Herpesul recidivant este mai greu de tratat. Eruptia poate fi uneori oprita daca se atinge leziunea incipienta cu alcool iodat sau rezorcinat 2-3%. 

Tratamentul cu antibiotice da rezultate dubioase sau nule.  

ZONA ZOSTER. 

Zona zoster este o viroza caracterizata printr-o eruptie constituita din mai multe placi eritemato-veziculoase repartizate unilateral pe un teritoriu nervos bine precizat si insotite de tulburari nervoase clinice si de alteratii in ganglionii spinali ai teritoriului respectiv. Zona zoster nu recidiveaza aproape niciodata, insa netratata cu atentie poate duce la efecte secundare nedorite. 

Zona zoster poate aparea in doua circumstante diferite: 

a)fie in mici epidemii sau sub forma de cazuri mai frecvente primavara si toamna. 

b)fie in circumstante patologice deosebite. 

Cauzele adjuvante care pot dezlantui aparitia eruptiei sunt: 

-diferite infectii acute sau cronice; meningita, pneumonie, tuberculoza, sifilis secundar sau nervos. 

-unele intoxicatii medicamentoase;arsenic, bioxid de carbon, plumb, morfina, 

-leziuni si traumatisme ale sistemului nervos, traumatisme craniene, dentare, punctie lombara.  

Zona zoster se caracterizeaza prin eruptie, tumefierea ganglioniolor sateliti si simptome nervoase. 

Adesea eruptia este precedata de simptome generale uneori foarte discrete, alteori mai accentuate, ca febra, frisoane, astenie, care retrocedeaza repede la aparitia eruptiei. Eruptia spoate fi precedata si de simptome subiective locale care se manifesta sub forma de prurit, arsuri, parestezii. 

Eruptia se manifesta la fel ca herpesul, prin aceleasi placi eritemato-edematoase, ceva mai infiltrate, pe care dupa 6-24 de ore apar buchete de vezicule perlate. Eruptia se constituie in general in cateva izbucniri, timp de 3 zile. Ele sunt intotdeauna unilaterale, nu depasesc linia mediana si acopera un teritoriu nervos, bine delimitat, in legatura cu un segment medular sau un ganglion spinal. Placile pot ramane izolate dar adesea ele se unesc. Veziculele au un continut clar timp de 2-3 zile, apoi lichidul se tulbura devenind net purulent. In a cincea zi, in centrul veziculei apare o crusta bruna. Foarte repede, lichidul se transforma in crusta. Aceasta se usuca complet in cateva zile si se desprinde in 10-15 zile, rareori mai tarziu, lasand pete eritematoase la inceput, apoi depigmentare sau hiperpigmentate.  

Zona zoster uneori se vindeca si singura, insa nu v-as recomanda sa asteptati acest lucru. Tratamentul local poate impiedica infectiile ulterioare. Pe leziuni se poate aplica alcool sau apa Dalibour diluata si se va pudra cu talc. In caz de eruptii intinse, cu infiltratii si ulceratii se vor aplica comprese umede usor dezinfectante, eventual solutii colorantesau pomezi dezinfectante, iar impotriva durerilor se vor administra antinevralgice. 

Ulcerul varicos face parte dintr-un sindrom caracterizat printr-o serie de manifestari cutanate localizate pe gambe, conditionate de prezenta varicelor, a capilaritelor dermice si a fenomenelor treofice care conduc la scleroza tesuturilor si la ulcerarea lor. 

VARICELE 

Varicele sunt dilatari neregulate ale venelor, care isi modifica traiectul si calibrul, ele devenind din liniare, sinuoase si ampulare. 

Varicele trebui deosebite de venectazii, care sunt dilatatii liniare cu marire uniforma a calibrului venei. 

Dialtatiile varicoase se pot intalni peste tot unde circulatia venoasa este impiedicata, in special insa la nivelul membrelor inferioare, fapt datorat in primul rand ortostatismului, care produce o ingreunare fiziologica a circulatiei venoase la acest nivel. 

Varicele membrelor inferioare apartin patologiei externe, deci si dermatologiei, in timp ce dilatatiile varicoaseale altor teritorii, descrise sub denumirea de circulatie venoasa colaterala, apartin domeniului patologiei interne. 

Cauzele declansante in varice, sunt acelea care actioneaza, fie prin marirea presiunii hidrostatice a coloanei sangvine, fie prin dimiuarea rezistentei pertilor venosi. Cauzele care actioneaza prin marirea presiunii hidrostatice sunt: 

-profesiile care cer un efort deosebit din partea membrelor inferioare(vanzatorii din magazine, chelnerii, frizerii, factorii postali, dentistii, etc.). La acestia activitatea musculara permanent crescuta necesita un aflux de sange marit, care are drept consecinta ingreunarea si mai pronuntata a refluxului sangvin. 

-mecanice:obstacolele pot favoriza si deci mari presiunea coloanei sangvine. Printre aceste cauze trebuie amintita in primul loc graviditatea, care produce o compresiune a venelor iliace si a cavei. Alte cauze de acest ordin sunt tumorile genitale feminine. 

La cauzele de mai sus se adauga altele care produc slabirea peretelui venos: 

-cauze constitutionale: indivizii longilini, cat si cei cu tesut celular subcutanat abundent prezinta mai frecvent varice. 

-sexul: la femei sunt mai dese decat la barbati. 

-cauze endocrine: se observa ca varicele apar atat la barbati cat si la femei, mai ales la „varsta crizelor hormonale” adica a adolescentei sau a menopauzei. Graviditatea, prezentand un foarte pronuntat dezechilibru hormonal, poate fi considerata ca facand parte din cauzele endocrine ale varicelor. 

Consecinta dilatarii varicoase a venelor este aparitia unei insuficiente valvulare venoase. Valvulele, din cauza dilatarii peretilor venelor, nu se mai suprapun si astfel nu-si mai pot indeplini rolul atat de important de a etaja coloana sangvina si de a fractiona presiunea ei pe segmente de cativa centimetri. Datorita acestei insuficiente valvulare, sangele din venele mari apasa direct asupra sangelui din varice, astfel ca circulatia este si mai mult impiedicata. Acest fapt duce prin cerc vicios la exagerarea dilatatiei venelor. 

In patologia varicelor, sistemul nervos vegetativ joaca un rol important, atat direct cat si indirect, ca intermediar intre glandele endocrine si vene. 

La nivelul membrelor inferioare, pe fata interna a gambelor, mai putin a coapselor, se vad cordoane venoase dilatate, albastrui, flexoase, ampulare, neregulate. Imprejurul cordonului principal se vad dilatatii mai mici, neregulate, anastomozate. Aceste dilatatii venoase, foarte aparente la bolnavul care sta in picioare, se reduc simtitor la bolnavul care sta in pozitia culcat. 

Simptomele insotitoare ale varicelor sunt cauzate de staza sangvina, cu toate consecintele ei privind nutritia tesuturilor. 

Aceste simptome sunt subiective si obiective. 

Cele obiective sunt:oboseala excesiva la eforturi relativ moderate, dureri in membrele inferioare, care nu cedeaza dupa un repaus obisnuit. Bolnavii se scoala dimineata cu senzatia de oboseala dureroasa sau chiar dureri accentuate. 

Cele obiective intereseaza in primul rand circulatia sangvina. Se produce o staza periferica cu cianoza, cu mici venectazii si edeme maleolare, care dispar la inceput, dupa odihna de noapte.  

ECZEMA VARICOASA 

Se produce pe terenul denutrit al tegumentelor gambei, unde diminuarea secretiei sebacee si sudorale a redus capacitatea de aparare a invelisului acid si grasos impotriva piococilor, prezenti de altfel si pe tegumentele normale. 

Aceasta flora se inoculeaza pe tegumentele cu rezistenta diminuata, pe care cu incetul le sensibilizeaza. Sensibilizarea este la inceput locala, traducandu-se prin aparitia in locul respectiv a unei epiderme eritemato-veziculoase, sau eritemato-scuamoase, net delimitate sau cu contururi neregulate, cu leziuni razlete in vecinatate, care sfarsesc prin a conflua cu placardul principal. 

Mai tarziu, dupa 4-8 saptamani, sensibilizarea se extinde si apar la scurt interval, la distanta, eruptii in placarde, asa-numite eruptii secundare, de tip deosebit, obisnuit eritemato-scuamoase, simetrice si care la insamantari raman adesea sterile, a caror patogenie este pur alergica si care nu necesita nici un tratament deosebit, stingerea focarului principal aducand disparitia lor. 

A doua modalitate de producere a eczemei varicoase este in jurul unui ulcer crural. In acest caz, este vorba tot de o eczema piococica, produsa prin prelingerea puroiului de pe suprafata ulcerului, la care se adauga, obisnuit, efectul unei terapii nerationale. 

In acest stadiu, bolnavul se prezinta cu intregul complex de simptome: varice, dermatoscleroza, ulcer si eczematizare.  Tratamentul complexului varicos consta in combaterea tulburarilor circulatoare, in eliminarea factorului principal, care duce la aceste tulburari, adica a varicelor, in tratamentul general si local al leziunilor constituite, adica a eczemei si al ulcerului varicos. 

Discromia consta intr-o modificare a culorii pielii datorita unui exces sau unei lipse de pigment. Cand pigmentatia este exagerata se produce o hipercromie, pe cand lipsa sau diminuare producerii pigmenului realizeaza acromia sau hipocromia. 

In hipercromie, culoarea pielii variaza de la galben mai deschis la galben-brun pana la negru. Suprafetele atinse de hipercromie pot fi circumscrise, constituind petele pigmentare, sau difuze cand poarta numele de melanodermii. 

in acromii sau hipocromii zonele modificate apar mai deschise sau chiar complet decolorate. Manifestarile de acest ordin, denumite leucodermii, pot fi dobandite sau congenitale. Cele din prima categorie iau nastere in urma unui proces patologic local. Acromia congenitala se prezinta sub doua forme :una generalizata, constituind albinismul, si alta partiala, limitata la o anumita suprafata a tegumentului, sub aspectul unor mici pete albe ca in nevii acromici, corespunzand unui treitoriu nervos. 

Discromiile sunt datorate tulburarilor de formare a pigmenului normal-melanina. Cauzele care stau la baza acestor tulburari sunt numeroase si variate. Acestea intervin fie direct, local, cum este cazul diferitilor iritanti externi(agenti fizici, chimici, mecanici), fie indirect, ca o consecinta a unor stari generale ca diverse infectii, intoxicatii, tulburari de metabolism, endocrine, nervoase, etc.  

VITILOGO 

Vitiligo este o discromie dobandita, aparand totdeauna in mod primitiv, adica fara sa fi fost precedata de vreun proces patologic local. Manifestarile se traduc prin pete albe de forma neregulata si inconjurate de o zona de hiperpigmentatie. 

Discromia se instaleaza mai frecvent intre 10 si 30 de ani. Se pare ca sexul feminin este mai atins. Petele evolueaza pe nesimtite, de regula nu sunt insotite de nici un simptom subiectiv, uneori insa aparitia lor este precedata de o eruptie usor congestiva si pruriginoasa. Pot sa se dezvolte pe orice regiune a suprafetei corpului; partile descoperite insa, fata, gatul, dosul mainilor, antebratele si tegumentele organelor genitale sunt locurile unde apar mai frecvent. 

Tegumentele afectate au un aspect caracteristic: insule de culoare alba, de forma circulara sau policiclica, inconjurate la periferia lor e o zona intens pigmentata. Culoare bruna se degradeaza pe masura ce se departeaza de centrul alb, pana se confunda cu pielea sanatoasa. In aria suprafetelor acromice raman uneori insule hiperpigmentate, de diferite marimi. 

O data aparute elementele se extind din ce in ce, cu un mers mai rapid sau mai lent, in timp ce apar leziuni noi si pe alte locuri. Evolutia unui vitiligo se face fara nici o regula, petele raman stationare ani de zile, alteori mersul este rapid, petele se extind, sfarsind prin a decolora cea mai mare parte a corpului. 

Dupa aspectul, sediul si intinderea petelor se pot intalni mai multe forme clinice de vitiligo: 

-Vitiligo punctat:pe suprafata hipercromica sunt raspandite mici pete acromice; in vitiligo pestrit se vad mici insule pigmentare asezate in zonele decolorate. 

-Vitiligo universal:acromia s-a extins pe toata suprafata corpului. 

-Vitiligo perinevic: nevii pigmentati sunt inconjurati de o zona acromica. 

-Vitilogo de pe pielea capului e reprezentat prin suvite de par alb.  

Toate tratamentele generale nu dau decat exceptional oarecare rezultate. De asemenea, tratamentele locale nu dau repigmentari omogene si durabile. 
 

SEBOREEA

Hipersecretia exagerata a sebumului se numeste seboree. Ea poate sa apara pura, cand pielea se acopera numai cu un strat gros, uleios, seboreea uleioasa, sau sa se asocieze cu o descuamatie fina, taratoasa a pielii, seboreea seaca. In ambele cazuri, cand boala este localizata in pielea capului, este urmata de caderea parului. O hipersecretie a glandelor sebacee se observa la muncitorii care lucreaza in locuri supraincalzite si umede(fochistii). Ca sindrom intalnim seboreea in parkinsonism, unde fata este acoperita cu un strat gros, uleios. Scaderea secretiilor sebacee nu prezinta o importanta mare; o intalnim in toate dermatozele caracterizate prin procese keratozice(ihtioza, hiperkeratoza congenitala, etc.)

In seboree se va aplica un tratament cu lotiuni degresante;alcool salicilic 1-2%, alcool camforat 1% lotiuni pe baza de sulf, si neaparat un tratament intern. 

Bolile folicului pilo-sebaceu

Pitiriazisul simplu.

Aceasta boala se caracterizeaza prin placarde furfuracee, net delimitate, localizate pe fata, in jurul buzelor, pe un usor fond inflamator. Este infectioasa si apare uneori epidemic. Eruptia apare la copii, incepand de la varsta de 5-10 ani. Se caracterizeaza printr-o descuamatie furfuracee cronica, care se localizeaza pe pometi, formand placi rotunde, cu o delimitare neprecisa. Pielea nu prezinta leziuni inflamatoare. Ea poate aparea si la pielea paroasa a capului, care se acopera de scuame fine, albicioase, abundente, mai ales catre periferia regiunii paroase, insotite de prurit, variabil ca intensitate. Este caracteristic ca aceste scuame dispar usor la spalare cu sapun sau in urma aplicarii unei creme simple, ca sa reapara dupa un timp oarecare. Daca se asociaza cu seboreea, se transforma in pitiriazis gras, steatoid, caracterizat prin scuame grase, galbui, usor aderente de pielea in aparenta normala.

Tratamentelul local perseverent si cel intern pot da rezultate bune.  

ACNEEA VULGARA

Acesta denumire este data pentru o stare seboreica asociata cu un numar de leziuni care deriva unele din altele si anume: comedoane, papule, pustule superficiale si profunde si abcese profunde. Varietatile sunt urmatoarele:

-acneea juvenila sau polimorfa.

-acneea rozacee.

-acneea necrotica.

-acneea hipertrofica.

-acneea cheloidiana.
 
  In acneea juvenila polimorfa eruptia apare pe o piele grasa, cu porii glandelor sebacee dilatate, in perioada pubertatii sau in cea premergatoare ei si dureaza multi ani, fara intrerupere. Leziunile acneei sunt polimorfe si constituite din comedoane, papulo-pustule, noduli indurati si cicatrice.

Comedoanele apar ca mici puncte negricioase, constituite dintr-un dop de sebum care se infunda in foliculul pilo-sebaceu. Extremitatea neagra a comedonului este datorata oxidatiei sebumului. Acesta formatiune se poate extrage usor sub forma unui dop filiform, unui viermisor mic, prin presiune laterala intre doua degete sau cu extractorul de comedoane. In componenta lui se pote evidentia prezenta unui microbacil cat si a unui parazit. Comedoanele pot exista ca singura manifestare a bolii:acneea punctata.

In general insa in jurul comedonului se produce o reactie congestiva, iar ulterior apare in locul sau o pustula usor proeminenta, in centrul careia se gaseste dopul comedonului:acneea pustuloasa. Eliminarea puroiului se face impreuna cu dopul consistent, comedonic. Dupa eliminarea dopului supurat se formeaza o crusta galbuie, bruna, care cade, lasand o cicatrice rotunda, usor infundata.

In alte cazuri, la baza pustulei se formeza un nodul de marimea unui bob de mazare sau chiar mai mare, asociindu-se uneori mai multi noduli profunzi, duri, durerosi, care supureaza prin fistule. La incercarea de evacuare cu extractorul, se elimina la inceput un puroi sanguinolent, iar la o presiune mai mare tasneste o masa mai compacta constituita din sebum;acneea indurata. Uneori intre nodulii conglomeratio si supurati se formeaza traiecte comunicative. Dupa cicatrizare se pot forma noduli noi in cicatrice care supureaza la fel cu cei initiali, profunzime lor ajungand pana in hipoderm. Ei formeza abcese torpide, evoluand lent, cu distrugeri de piele, lasand cicatrice neregulate cheloidiene. 

Localizarile obisnuite ale acneei sunt :pometii, barbia, fruntea, nasul, regiunea dorsala sI pectorala, adica regiunile de electie ale seboreei.

Etiologie. Acneea este considerata ca o manifestare seboreica asociata cu o stafilococie exogena. Ca factori etiogeni se incrimineaza tulburari digestive, tulburari endocrine. Este caracteristica la fete exacerbarea in perioada premenstruala. Hipotiroidismul, insuficienta suprarenala cu hipotensiune sunt factori adjuvanti. 

Tratamentul este local, intern si general.

Local se aplica o igiena riguroasa, pe langa medicamentele reductoare si antiseptice care se prescriu in seboree. Igiena fetei se realizeaza prin degresare cu apa fierbinte si sapunuri alcaline, cel putin de doua ori pe zi. Se intrebuinteaza preparate degresante si antiseboreice, lotiuni spirtoase pe baza de sulf. Bioregeneratorul epitelial a dat rezultate bune si in acesta afectiune.

Tratamenul general presupune un regim alimentar declorurat, predominant vegetarian, cu evitarea preparatelor din carne conservata, grasimilor, condimentelor si bauturilor alcoolice. 

Tratamentul intern presupune rezolvarea tulburarilor gastro-intestinale, endocrine, focarelor de infectie si reglarea metabolismului celular. 

Acneea rozacee este o afectiune localizata pe pometi, nas, frunte si barbie, constituita din doua elemente morbide:unul congestiv, trecator sau de durata si altul de leziuni papuloase acneiforme. Boala este mai freventa la femei in varsta de 40-50 de ani si in special la menopauza. S-a constatat ca acneea rozacee apare la indivizii care in pubertate au suferit de seboreea fetei. In evolutia ei, boala prezinta doua forme clinice care obisnuit constituie doua faze succesive ale afectiunii:prima este eritroza faciala, la baza careia se gaseste un proces vascular, a doua este acneea rozacee(propriu-zisa), care prezinta in plus pustulizare. 

Evolutia bolii este variabila, de obicei se face in puseuri; poate sa dispara spontan sau sa ramana stationara timp indelungat. Alteori fenomenele se accentueaza, pustulizarea devine profunda, pielea se ingroasa, rezultand acneea hipertrofica.

Acneea necrotica. Boala apare la barbati la varsta de 40-50 de ani. Eruptia se localizeaza cu predilectie pe frunte si regiunea temporala, in zona marginala a pielii paroase, trecand adesea si pe pielea invecinata a capului, apoi in regiunea retroauriculara, mentoniera si occipitala. eruptia este constituita din leziuni mici, papulo-pustuloase, usor proeminente, imprejmuite de un halo discret, eritematos. Pustula are un continut redus, seropurulent, cu centrul usor ombilicat. Partea centrala ombilicata se concretizeaza repede intr-o crusta bruna, aderenta, care cade in 7-8 zile, lasand o cicatrice rotunda. In evolutia eruptiilor este caracteristic faptul ca leziunile apar treptat, asa incat se gasesc in diferite faze evolutive. Rareori aceste leziuni pot conflua. Subiectiv ele sunt dureroase. 

Acneea cheloidiana a cefii Este mai curand o foliculita profunda, cronica rebela, recidivanta, decat o acneea propriu-zisa. Se intalneste cu predilectie la barbati de 40-50 de ani, adesea obezi. Aceasta foliculita se insoteste de o reactie fibroasa hipertrofica cheloidiana, dura. Se prezinta ca o leziune scleroasa reliefata, liniara, orizontala, cu pustule foliculare la periferie. In profunzime se gasesc abcese subcutanate sau cronice care provoaca reactia hipertrofica. Un sindrom caracteristic este existenta intr-un folicul pilos a mai multor fire de par adunate in forma de pensula.

Alterarile functionale ale glandei sudoripare se numesc hidroze. Dupa caracterul tulburarilor functionale distingem : hiperhidroza, cand secretia sudorii este exagerata si anhidroza cand este scazuta sau lipseste.

Hiperhidroza

Hiperhidroza poate fi generalizata sau localizata.

In hiperhidroza generalizata hipersecretia sudorii variaza individual si regional. Secretia este mai pronuntata pe frunte, pe pielea capului, pe piept si spate, pe regiunile seboreice. Hipersecretia sudorala este generalizata, cand indeplineste rolul de termoreglare in eforturi fizice grele, la o temperatura urcata a mediului extern si boli febrile. Se observa o hiperhidroza generalizata in hipertiroidism si eritrodermii cronice. 

Hiperhidroza localizata.

Hiperhidroza picioarelor se traduce printr-o secretie abundenta a plantei si spatiilor interdigitale. Stagnarea secretiei macereaza stratul cornos, asa incat talpa are o culoare alba. Pe acest fond, orificiile glandelor apar ca niste depresiuni crateriforme. La eforturi, la mers, pielea straturilor macerate se desface, dand loc la eroziuni superficiale.

Sudoarea degaja un miros neplacut.

Hiperhidroza mainilor se observa des la indivizii emotivi. Suprafata palmelor si degetelor este constant umeda, producand neajunsuri in executarea unor profesii. La muncitorii din vopsitoriile chimice, hiperhidroza mainilor este frecventa, fiind cauzata de spalarea mainilor cu clorat de calciu, folosit pentru indepartarea culorilor.

Hiperhidroza axiala se traduce printr-o secretie abundenta mirositoare. Aceasta sudoare poate pata lenjeria de corp. Frecvent se asociaza cu tricomicoza palmelina; uneori predispune la infectii stafilococice.

Se mai intalnesc hiperhidroza localizata in regiunea inghinala, perianala si uneori in legatura cu boli nervoae.

Hiperhidroza apare in urma unor reflexe pornite din sistemul nervos central, care produc prin vasodilatatie, exagerarea functiei secretoare.

Ca tratament general se administreaza medicamente inhibitoare ale sistemului neurovegetativ. Local igiena riguroasa, spalari frecvente cu apa si sapun. Se pot intrebuinta substante inhibitoare ale secretiei sudorale. 

Alte alterari sudorale

Cromhidroza se caracterizeaza prin culoarea albastra a sudorii, datorita indicanului pe care il contine si care se oxideaza in contact cu aerul, dand nuanta aratata.

Osmhidroza este sudoarea mirositoare prin diferite substante volatile care se pot elimina si prin sudoare:usturoi, ceapa, terebentina, etc.

Urhidroza se caracterizeaza printr-un amestec de urati in sudoare. Dupa evaporarea sudorii, raman pe piele cristale albicioase.

Hemathidroza este constituita prin sudoarea cu amestec de sange. 

Anhidroza

Cum am preciazat mai inainte, lipsa de sudoare se numeste anhidroza. Boala este rara, ea putand sa constituie o distrofie congenitala sau sa apara la bolnavi astenici, la mineri si muncitorii din spalatorii, unde aerul este cald si umed, in eritrodermii generalizate, in ihtioza, prurigo si mai rar dupa o febra tifoida. Pielea acestor bolnavi este uscata si predispusa la infectii microbiene.

1.PARUL 

Bolile parului constituie in practica dermatologica o problema din cele mai curente. Cauzele care produc afectiunile parului sunt variate, ca si diversitatea alteratiilor lui. 

In general parul poate suferi urmatoarele modificari patologice:1. modificari de culoare, 2. modificari structurale, 3.modificari in ce priveste dezvoltarea lui exagerata in regiuni neobisnuite, 4. rarirea, mai ales in pielea capului, putand ajunge la calvitie.  

1.Modificari de coloratie. 

Incaruntirea este reprezentata de modificarile de culoare a parului spre nuanta deschisa ce se observa la unele persoane o data cu inaintarea varstei. In conditiile aratate, incaruntirea este deci un proces fiziologic. Factorii care determina incaruntirea nu sunt complet elucidati; se sustine de unii ca bulbul nu mai produce pigmentul care coloreaza parul; altii sustin ca in decursul formarii parului intra in parenchimul lui bule de aer. Unele cercetari pe sobolani au demonstrat ca alimentatia lipsita de vitaminele complexului B si anume de acid pantotenic, ar produce o albire a parului. 

Boli cronice, nevrite si traumatisme ale nervilor periferici precum si socuri nervoase puternice joaca un rol important, provocand incaruntirea uneori foarte rapida.  

2.Modificari structurale ale parului. 

Tricochiza sau tricoptiloza se caracterizeaza prin despicarea parului la extremitatea lui libera, in axa lui longitudinala. 

Tricorexa nodoza se caracterizeaza prin aparitia unor mici nodozitati pe traiectul parului. La nivelul acestor noduli, parul se despica in filanmente si se rupe. Aceste alteratii sunt cauzate in majoritatea cazurilor, de spalari prea dese ale parului, de intrebuintarea periilor tari si a apei oxigenate concentrate in scopul de a schimba culoare aparului. 

In afara de afectiunea de mai sus, amintim ca in dermatoze pruriginoase: eczema, prurigo, neurodermita, localizate pe regiuni paroase, prin repetate scarpinari, parul se toceste, se scurteaza, lasand la suprafata numai cateva bonturi. Eliminarea factorului mecanic, si vindecarea dermatozei, duc la refacerea parului. 

Tricomicoza palmelina. Perii sunt inconjurati de numeroase formatiuni granuloase constituite dintr-o ingramadire de micrococi, lipiti intre ei si de par printr-o masa cleioasa. Perii apar lipsiti de luciul lor natural, duri si ingrosati si, dupa felul microbilor, colorati in galbui, rosu, albastru si negru. Localizarea lor tipica este axila si rar, regiunea pubiana. 

Tricoclasia idiopatica. Perii se rup in teritorii circumscrise fara vreo cauza decelabila. Localizarea obisnuita este pielea capului. 

Triconodoza laqueata se caracterizeaza prin formarea pe par a unui sau doua noduri in bucla sau in lat, fara vreo alterare a firului de par. 

Tricomalacia. In interiorul foliculului pilos parul se inmoaie si se rasuceste in spirala, constituind o formatiune usor proeminenta. La suprafata se observa o rarefiere a perilor.  

3.Hipertricoza 

Pe anumite teritorii, perii se maresc in volum, sunt mai grosi si mai numerosi. Factorii care determina hipertricoza sunt foarte variati; smulgerea frecventa a perilor, tulburari hormonale la femei in varsta, virilismul, tratamente exagerate cu preparate gonadotrope masculine. 

Hipertricoza se prezinta uneori de la nastere localizata pe regiuni intinse, acoperite cu peri grosi, bogati, avand la baza nevi pigmentari.  

4.Caderea parului si alopecia 

Caderea parului nu este identica cu alopecia, pentru ca nu fiecare cadere de par duce la alopecie. Alopecia(chelia) inseamna o lipsa circumscrisa sau totala, definitiva, a parului. 

La orice cadere a parului trebuie sa precizam de la inceput urmatoarele doua particularitati clinice: 

-daca aceasta cadere a parului este circumcrisa, adica daca apare in placi izolate, bine conturate, de marime variata, sau daca ea este difuza si se intinde pe teritorii mari. 

-daca este conditionata de o suprimare functionala trecatoare a papilei, fara distrugerea ei, ea fiind prin urmare capabila sa-si reia functiile dupa disparitia cauzei nocive care a intervenit, parul refacandu-se sau daca ea este datorata unei atrofii a papilei, in care caz parul nu se mai regenereaza.  

Alopecii reversibile 

Ele pot fi produse de cauze fizice si chimice care actioneaza pe cale exogena. 

Alopecia marginala traumatica se produce la femei prin tractiune exagerata la aranjarea coafurii, la intrebuintarea bigudiurilor. Localizarea ei este variata dupa regiunile care sunt lezate prin traumatisme. 

Tricotilomania apare la bolnavi cu tulburari psihice sau la unii copii de scoala care au obiceiul sa-si smulga continuu firele de par. 

Alopecia simptomatica apare dupa un soc chirurgical, obstretical, anestezii, dupa boli infecto-contagioase(scarlatina, tifos, gripa, pneumonie, etc.)aproximativ la 6-8 saptamani. Ea este caracterizata printr-o cadere difuza a parului. Uneori pielea prezinta o descuamatie furfuracee. Factorul patiogenic sta in legatura cu factorul etiogenic al bolii respective. 

Aici putem incadra caderea parului care se observa la fete in perioada pubertatii. Ea corespunde alopeciei seboreice a barbatilor. Aceasta cadere este provocata de seboreea grasa, care face ca parul sa fie ca uns, iar pe pielea capului sa se formeze un strat de scuame groase. Bolnavele trebuie sa se spele mai des pentru ca sa indeparteze acest strat de grasime. Frecvent acesta seboree este insotita de o acnee vulgara. Factorul etiopatogenic este probabil endocrin. O alopecie similara bazata pe factori endocrini se observa la femei in varsta de 30-40 de ani si dupa menopauza. In genral, in aceste alopecii, perii se raresc; ei insa se refac, dar nu sunt atat de puternici ca inainte.  

Alopecii ireversibile 

Alopeciile ireversibile exogene sunt produse de diferite traumatisme, substante chimice sau de unele infectii locale, care distrug pielea impreuna cu papilele firelor de par, lasand cicatrice. 

Alopeciile ireversibile de cauza endogena incep la pubertate, atat la fete, cat si la baieti. Parul devine gras, unsuros, iar pe pielea capului se formeaza un strat de scuame, constituite fie din scuame grase(seboreice), fie din scuame pitiriaziforme(pitiriazis)uscate. Dupa felul leziunilor initiale deosebim alopecia seboreica si alopecia pitiriazica. Uneori caderea parului nu este insotita de leziuni cutanate; alopecia prematura. Aceste trei variante au o simptomatologie identica; deosebirea consta numai in faptul ca la fete caderea parului este mai redusa, dureaza numai cateva luni, oprindu-se apoi, in timp ce la barbatii tineri caderea este progresiva, dureaza fara intrerupere ani de-a randul. pentru ca la varsta de 25-40 de ani parul sa fie complet cazut, lasand numai in zona periferica postero-laterala a pielii paroase, intr-un teritoriu cu un diametru variat, peri formand o cununa in jurul capului. In felul acesta boala ajunge in faza terminala caractererizata prin chelie. Pielea capului, in centru este lipsita de par, fomand un teritoriu asemanator lunii pline; pielea este subtiata, se poate increti in cute grosolane, este usor mobila pe straturile profunde, usor atrofiata, luceste si este neteda. 

In faza initiala se semnaleaza un prurit discret, care se accentueaza seara la culcare. 

Etiologia nu este cunoscuta. Se pot incrimina, ca in toate alopeciile, aceleasi cauze, tulburari nervoase probabil de origine centrala si tulburari endocrine. Uneori aceasta chelie este familiala. Este interesant ca la femei caderea parului se opreste, la barbati insa este progresiva. 

Rezultatele terapeutice sunt modeste. Se pot intrebuinta dupa forma uscata sau uleioasa, pomezi sau lotiuni excitante. Intern se obtin rezultate bune prin administrarea de acid pantotenic, vitamina A, vitamina H, antiseboreica.  

2.UNGHIILE 

Bolile unghiilor 

1.Schimbarea culorii 

Culoarea normala a unghiilor este roz din cauza ca prin transparenta lamei unghiale se pot vedea capilarele patului unghial. Aceasta coloratie normala se poate modifica in diverse nuante. Coloratia alba se numeste leuconichie. Ea poate fi totala, adica sa intereseze unghia in intregime, ca in vitiligo, albinism, nevrite sau dupa afectiuni grave sau poate fi partiala. Leuconichia partiala este forma obisnuita a afectiunii si este numita curent leuconichie, fara alt calificativ. Ea se caracterizeaza prin pete de culoare alba care apar pe lama unghiala, pete care pot fi distribuite regulat(liniar etc.) sau neregulat. Aceste pete rasar de obicei la nivelul radacinii unghiei, de unde ajung spre marginea ei libera, o data cu cresterea ei. Aparitia leuconichiei este pusa in legatura cu afectiuni generale, mai ales de natura endocrina. 

In icter, unghiile sunt galbene. In cianoza, stari casectice, colaps periferic, ele sunt violacee. In gangrena ele devin aproape negre. Tot negru apare si hematomul subunghial postraumatic, urmat de obicei de eliminarea unghiei.  

2.Schimbarea formei unghiilor. 

Cea mai frecvent intalnita modificare a formei este realizata prin asa-numitele unghii hippocratice. Ele constau in exagerarea convexitatii normale a unghiilor, care devin bombate ca sticla de ceas. Cauza probabila este un edem al patului si mai ales al matricei care, ridicandu-se, micsoreaza unghiul de crestere fata de falanga, astfel ca unghia se muleaza pe planul osos. Unghiile hippocratice se pot constata in urmatoarele afectiuni genrale: cardiopatii congenitale, endocardita lenta, supuratii si tuberculoza pulmonara, papilomatoza intestinala si osteoartropatia hipertrofiana Pierre Marie.  

3.Schimbarea structurii unghiilor. 

Santul arciform al lui Beau este un sant transversal, care apare in vecinatatea matricei si inainteaza o data cu cresterea unghiei spre marginea libera. Poate fi prezent pe una sau mai multe unghii. Aparitia lui se pune in legatura cu tulburari de nutritie, afectiuni generale piretice, intoxicatii. 

La femei poate fi consecinta infectiilor sau traumatismelor de manichiura. 

Depresiile sau eroziunile punctiforme se pot prezenta pe una sau mai multe unghii, sub forma unor excavatii rotunde care imprumuta unghiei aspectul de degetar. Ele pot fi dispuse neregulat sau ordonate paralel, transversal sau longitudinal. Ele pot aparea dupa reumatism acut si in diverse dermatoze: eczema, sifilis, dar mai ales in psoriazis. 

Santurile unghiale sunt dungi longitudinale, frecvent intalnite la batrani. Uneori se pot accentua intr-o asemenea masura incat pot provoca desprinderea unghiei, mai ales atunci cand se asociaza si o fragilitate accentuata. 

Distrofia mediana canaliforma este o afectiune caracterizata prin prezenta unui sant longitudinal la una sau mai multe unghii. Acest sant este insotit de subtierea, la nivelul lui, a lamei unghiale, care devine friabila. Este o afectiune rara, probabil de origine nervoasa. 

Hepalonichia este o afectiune caracterizata prin inmuierea unghiilor, care se deterioreaza sub actiunea macerata a secretiei sudorale, in hiperhidroza sau in paralizii spasmodice. Uneori, unghiile mai pot imprumuta aspectul alb-albastrui; ele au fragilitatea membranei interne a cojii de ou. 

Sideratia unghiala este sindromul caracterizat prin oprirea in crestere a unghiilor. 

Platonichia se caracterizeaza prin disparitia convexitatii normale a suprafetei unghiale, aceasta devenind plana. 

Koilonichia este inversarea curburilor unghiale, suprafata prezentand in centru o depresiune, nivel la care unghia este mai moale. Unghiile iau infatisarea unor lopeti. Se observa in anemii, eczeme.  

Onicoschiaza se caracterizeaza prin dezlipirea unghiilor de pe pat. In cazul cand unghia noua creste normal pe pat, cele doua unghii se imbrica intre ele ca tiglele pe casa. Afectiunea aceasta se constata in onicomicoze, in toxicodermii grave, in psoriazis, in pemfigus. 

Helconichia inseamna distrugerea partiala a unghiei, sub forma unei pierderi de substanta, care descopera astfel portiunea corespunzatoare patului, uneori semilunar. 

Onicofagia este distrugerea marginii libere, prin obiceiul ce-l au unele persoane, mai ales copiii, de a-si roade unghiile. Afectiunea denota ticuri nervoase si necesita examenul unui psihiatru. 

Uzura marginii libere se observa in anumite profesii si in dermatoze pruriginoase. Marginea devine lucioasa, neteda si concava. 

Atrofia unghiilor se caracterizeaza prin subtierea lor, ele devenind papiracee. Suprafata lor devine ondulata, iar consistenta moale. Ele nu trebuie confundate cu unghia epidermica, care ia locul celei normale, dupa extirparea matricei, si care se formeza prin procese de keratinizare suplimetara a patului. 

Anonichia este lipsa unghiilor. Ea poate fi totala sau partiala si e de obicei congenitala. Se poate intalni in hiperkeratoza ihtioziforma, in keratoza difuza congenitala si keratodermia palmo-plantara. 

Ingrosarea unghiei se caracterizeaza prin faptul ca unghia devine tare, rigida, striata longitudinal sau transversal si se coloreaza in brun sau cenusiu. Ea poate fi congenitala, traumatica sau insoteste alte manifestari cutanate, ca leziuni palmo-plantare, leucoplazii bucale, etc. 

Parakeratoza subunghiala se deosebeste de pahionichie, cu care se poate confunda, prin faptul ca lama cornoasa este de grosime nemodificata; totusi, marginea libera a unghiei este ingrosata prin numeroase scuame care ridica unghia de pe pat. Obisnuit se poate sa se insoteasca de modificari ale unghiei; ingrosare, striatii, etc. 

Se intalneste in psoriazis, eczema, micoze, scabia norvegiana. 

Angelescu M, Pantea O.-Conceptii sI metode terapeutice actuale in dermato-venerologie 1966 

Bojor Ovidiu, Mircea Alexan-Plantele medicinale -izvor de sanatate 

Borundel C. -Manual de medicina interna pentru cadre medii. Ed Medicala Bucuresti 1974 

Coltoiu Al, Despina Mateescu, Sanda Popescu-Dermato-Venerologie 

Coltoiu Al. -Dermatoze dispozitionale .Ed. medicala Bucuresti 1973 

Coltoiu Al, Forsea D.-Consideratii asupra terpiei topice in psoriazis. Bacau 1981 

Coltoiu Al. Giurcaneanu C.-Tratamentul virozelor cutanate. Sinaia 1982 

Coltoiu Al. Mateescu D, Popescu S,Trifu P.- Consideratii asupra fotochimioterapiei PUVA in unele dermatoze 

Conu A. -Dermatologie -Venerologie. Ed Didactica 1976 

Conu A.-Corelatiile dintre afectiunile cutanate si patologia interna. Ed Medicala 1982 

Conu A. -Dermatovenerologia. Ed. Didactica si pedagogica Bucuresti 1976 

Conu A, Coltoiu Al, Nicolescu Fl.-Atlas de dermatovenerologie. Ed. Medicala Bucuresti 1980 

Corinne Stockley- Dictionar ilust rat de Biologie Ed. Aquila’93 Oradea 

Costea Gh. – Ghid terapeutic si clinic de dermatovenerologie. Ed.Facla Timisoara 1981 

Chirila P. -Medicina naturista.Ed. Medicala bucuresti 1987 

Degos R -Dermatologie. ed. Fla,,arion-Meddicine-Science Paris 1979 

Dimitriu R, Roxin T.-Tratamentul bolilor de piele.Ed medicala Buc 1970 

Gh. Nicolau-Dermatologie si Venerologie.Ed. Medicla Bucuresti 1959 

Longhin S., Antonescu St., Popescu A.-Dermatologia. Ed. Medicala Bucuresti 1971 

Maude Bouchard -Terapia prin vitamine. Ed. Niculescu Bucuresti 

Miller D.A.si colab- Urticaria cronica J.Med.1968 

Paun R.. -Terapetica medicala. Ed. medicala bucuresti 1982 

Parvu C. Universul plantelor Ed. Enciclopedica Bucuresti1997 

Pinon C. Pruritul alergic .Med de france 1970 

Popescu Gr.I, Paun R.-Bolile alergice . Ed Medicala bucuresti 1967 

Tirlea P si colab- Eritrodermie ichtioziforma congenitala 

Valnet J. – Tratamentul bolilor prin legume , fructe si cereale, Ed. Ceres Bucuresti 1981